Sancțiuni pentru vasluienii care-și deranjează vecinii în timpul orelor de liniște

Orele de liniște, intervalul în care locatarii nu au voie să desfășoare activități zgomotoase, care i-ar putea deranja pe vecin sunt stabilite prin Regulamentul asociației de proprietari. Pe de altă parte, legea stabilește un program de liniște, obligatoriu de respectat pentru toată lumea.

Legislația în vigoare stabilește intervalul orar în care locatarii sunt obligați să păstreze liniștea într-un bloc de locuințe. Acest program de liniște trebuie preluat și în Regulamentul asociației de proprietari, aprobat de Adunarea generală. Dincolo de intervalele orare stabilite prin lege, asociațiile își pot stabili propriile programe de liniște în intervalele orare care li se par potrivite.

Cei care respectă prevederile legale cu privire la menținerea liniștii riscă sancțiuni contravenționale. Amenzile se aplică și în cazul celor care își deranjează vecinii în afara programului reglementat, dacă zgomotele pe care le produc sunt la un nivel exagerat.

Legea nr. 196/2018, privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari stabilește normele și regulile pe care trebuie să le urmeze orice proprietar sau chiriaș care locuiște într-un apartament într-un imobil de tip condomeniu. Mai mult, aceleași reguli se aplică și vizitatorilor.

În baza acestei legi, asociațiile de proprietari stabilesc programul de liniște, adică intervalul orar în care este interzisă orice activitate zgomotoasă. Legea permite asociațiilor să stabilească inclusiv extinderea acestui program de liniște față de ceea ce prevede legislația în domeniu. O astfel de decizie trebuie să întrunească acordul majorității membrilor asociației, motiv pentru care poate fi adoptată doar în cadrul adunărilor generale alcătuite din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari.

În acest context, trebuie spus că încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice este reglementată prin Legea nr. 61/1991. Actul normativ stabilește ca intervale orare în care trebuie păstrată liniștea 22:00-8:00 și 13:00-14:00. Astfel, cei care tulbură liniștea vecinilor în aceste intervale orare pot fi sancționați de polițiști cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

Pot fi amendați și cei care fac zgomot în afara orelor de liniște, dacă își deranjează vecinii prin zgomote exagerat de puternice, dau muzica la un nivel foarte ridicat, fac scandal etc. Legea face referire la „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”, indiferent de intervalul orar, și prevede sancțiuni cu amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei.

Aceste reglementări au fost modificate prin legea nr. 192/2019 care vizeză ordinea și siguranța publică. Actul normativ introduce sancțiuni mai aspre pentru cei care deranjează în mod repetat ordinea publică sau vecinii. Astfel, dacă își deranjează de mai multe ori vecinii în decurs de 24 de ore, cei responsabili riscă sancțiuni mai mari, de la 2.000 la 3.000 de lei sau muncă în folosul comunității, între 70 și 120 de ore.

Pe de altă parte, locatarii unui bloc de apartamente nu pot fi sancționați dacă își deranjează vecinii în perioada suplimentară de liniște, dincolo de interval prevăzut de lege, stabilită prin regulamentul asociației. În astfel de cazuri procedura prevede ca cei afactați să se addreseze președintelui sau comitetului asociației de proprietari. Atunci, în funcție de gravitatea situației, asociația de proprietari poate acționa în judecată pe scandalagiu. Legea nu permite asociațiilor de proprietari să perceapă amenzi locatarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.