Metereologii anunță că urmează zile cu temperaturi pozitive, apropiate de normalul perioadei. Meteorologii avertizează însă că următoarele patru săptămâni vor fi, în ansamblu, mai reci decât normalul perioadei.

Meteorologii anunță o încălzire semnificativă a vremii începând de astăzi, miercuri, 14 ianuarie 2026, cu temperaturi maxime care pot ajunge chiar și la 10 grade Celsius în mai multe regiuni ale țării.
Directorul Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat că „până la finalul săptămânii, cel puțin, contăm pe temperaturi pozitive în întreaga țară”.
Temperaturile cresc în zona Moldovei
Conform informațiilor transmise de ANM, minimele nocturne vor rămâne scăzute în zonele montane și în nordul Moldovei, unde se pot atinge valori de până la -13 grade Celsius, însă tendința generală este de creștere. În județul Vaslui, temperaturile vor urca treptat, iar maximele diurne se vor situa, în a doua parte a săptămânii, între 5 și 8 grade, cu șanse de a atinge pragul de 10 grade în zonele joase.
„Începând de miercuri, temperaturile se vor apropia de normalul termic al perioadei din calendar”, a explicat Elena Mateescu, subliniind că minimele vor deveni și ele mai blânde, între -6 și 2-3 grade Celsius.
Deși această pauză de iarnă aduce vreme mai prietenoasă, meteorologii avertizează că următoarele patru săptămâni vor fi, în ansamblu, mai reci decât normalul perioadei, inclusiv în estul țării. Episoadele de precipitații nu vor lipsi, însă cantitățile estimate vor fi apropiate de mediile climatologice, cu unele zone – în special nord-estul României – unde va ploua sau ninge mai puțin.




































