Din nou la școală!

Astăzi, elevii se reîntorc la cursuri, următoarea vacanță, de o săptămână, urmând a debuta pe 23 februarie 2026. Până la sfârșitul anului școlar, elevii vor mai avea încă o vacanță, cea de Paște, dar și de susținut simulările pentru Evaluarea națională sau Bacalaureat 2026.

De astăzi, joi, 8 ianuarie 2026, se reiau cursurile anului școlar 2025 – 2026, cursuri care vor continua neîntrerupt până pe 20 februarie, când elevii vor intra iar în vacanță, pentru o săptămână, respectiv până pe 1 martie. Asta dacă mult anunțatele ninsori nu vor bloca drumurile, caz în care conducerile școlilor, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean, ar putea dispune suspendarea temporară a cursurilor.

Conform structurii anului școlar 2025- 2026 decisă de Ministerul Educației, până pe 19 iunie, ultima zi de școală pentru majoritatea elevilor, aceștia vor mai avea o vacanță, cea de Paște, între 6 și 14 aprilie, și încă alte două zile libere, de Ziua Muncii, vineri, 1 mai, respectiv de Ziua copilului, luni, 1 iunie.

Absolvenții de gimnaziu vor încheia anul școlar pe 12 iunie, însă, până atunci, vor avea de susținut și simularea Evaluării Naționale, pe 16 și 17 martie. Cât privește pe absolvenții de liceu, aceștia vor susține simularea Bacalaureatului în perioada 23 – 26 martie, și, pentru ei, ultima zi de liceu va fi 5 iunie.

Totuși, pe parcurs ar mai putea apare întreruperi ale anului școlar, sindicatele cadrelor didactice anunțând și pentru 2026 proteste, care ar putea culmina cu o nouă grevă generală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.