Prețul mediu pentru metrul cub de lemn s-a majorat, începând cu 1 ianuarie 2026, după sărbătorile de iarnă. Majorarea e de 65,85%, iar noua valoare se va aplica la stabilirea nivelului prejudiciilor cauzate de infracțiunile și contravențiile silvice, precum și pentru calculul taxelor și despăgubirilor în domeniu.

Un proiect de reglementare aflat în dezbatere publică propune majorarea prețului mediu al metrului cub de lemn (PML). Conform documentului, majorarea va fi de 65,8%, de la 164 de lei cât este în prezent, până la 272 lei.
Conform notei de fundamentare ce însoțește propunerea de act normativ noul preț a fost stabilit printr-o formulă matematică, bazată pe datele Institutului Național de Statistică din ultimii trei ani.
Prețul mediu al lemnului (PML) este un indicator folosit la stabilirea valorii prejudiciilor cauzate de infracțiunile și contravențiile silvice, dar și pentru calculul unor taxe și despăgubiri în domeniul silviculturii.
Autorii actului normativ susțin că este nevoie de o nouă reglementare pentru a stabili, începând cu începutului acestui an, noile valori ale obligațiilor fiscale și administrative calculate pe baza acestui indicator. Acestea vor fi majorate cu 65,85%.
Concret, odată cu implementarea noului indicator statul va încasa mai mult din redevențele plătite de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pentru administrarea fondului forestier național. Se așteaptă ca statul să încaseze cu peste 880.000 de lei anual. În același timp, orice entitate care intenționează să scoată terenuri din fondul forestier național sau să le ocupe temporar va trebui să achite taxe și garanții recalculate la noua valoare de referință.
Prețul mediu al lemnului reprezintă un punct de referință în stabilirea limitelor infracțiunilor sau contravențiilor prevazute de noul Cod silvic (Legea 331/2024). Prin urmare, structurile de aplicare a legii vor încadra faptele penale sau contravenționale în funcție de noua valoare, Totodată, prejudiciile provocate în urma infracțiunilor silvice vor fi estimate în funcție de noul indicator.
Noul indicator va fi utilizat pentru evaluarea pagubelor produse vegetației forestiere și pentru calcularea despăgubirilor aferente. Totodată, proprietarii de păduri care, prin lege, nu au voie să recolteze masă lemnoasă, vor beneficia de compensații calculate la această valoare actualizată.
Nu în ultimul rând, noul preț va fi utilizat ca etalon în tranzacțiile statului și va influența valoarea de vânzare a terenurilor forestiere în procesele de achiziție, schimb sau donație.
































