Hai să punem lucrurile în ordine, fără fumigene și fără acest spectacol de amnezie colectivă cu care unii încearcă să ne aburească.
Astăzi, Gușă și oamenii lui aruncă cu noroi în Călin Georgescu. Îi spun „trădător”, „mediocru”, „misticoid”, doar pentru că nu mai cântă în corul lor. Dar ce nu spune Gușă – și evită cu grijă – este exact partea care schimbă sensul întregii povești:
AUR și Simion au intrat în primul tur cu 16%. Șaisprezece.
Asta era realitatea.
Iar în tot acest timp, cel care le-a dat credibilitate, expunere și greutate a fost chiar Călin Georgescu. Nu invers.
Prin imaginea și notorietatea lui, el a fost folosit ca o rampă de lansare pentru un proiect politic care stagna. Planul lor era clar: să împingă alianța spre cele 48% la alegerile prezidențiale repetate. Fără Georgescu, această strategie era imposibilă.
Dar, desigur, astăzi nimeni nu mai recunoaște asta.
Astăzi joacă toți teatru, de parcă AUR a fost o forță de 40% care „l-a dus în spate” pe Georgescu.
Realitatea este simplă:
ei au fost ținuți în brațe de el, pentru că aveau nevoie de cineva cu notorietate reală, nu construită pe scandal.
Cât timp le-a servit agenda, Georgescu era omul providențial.
În secunda în care nu a mai vrut să fie accesoriul lor politic, a devenit „dușmanul”.
Aceasta nu e schimbare politică.
E oportunism în cea mai pură formă:
folosește-l cât aduce voturi, atacă-l când nu mai poate fi controlat.
Asta e povestea reală despre care am trâmbițat un an la rând, iar orice analiză onestă ar trebui să înceapă de aici.
