Obținerea permisului auto este unul dintre obiectivele marii majorități a tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani. Este documentul oficial care, mai mult decât altele, îți dă senzația de independență. Poți merge unde vrei, când vrei, fără să depinzi de alții.

Examenul teoretic este „sperietoarea” multora dintre candidații la obținerea unui permis de conducere. Dacă la proba practică, șofatul efectiv, sunt pregătiți, atunci când vine vorba despre regulile de circulație din Codul Rutier, situația se complică. Sunt multe și trebuie reținute pe dinafară pentru a le putea aplica în practică.
Drept care, pe cât de frumoasă este partea de pregătire practică – condusul prin oraș – pe atât de stresante sunt orele de pregătire teoretică, mai ales când deschizi pentru prima dată cartea de legislație rutieră.
Iar învățatul pentru examenul teoretic… greu, foarte greu, sunt de acord majoritatea aspiranților la carnetul de șofer. Sunt sute de întrebări, zeci de chestionare care îți prezintă tot felul de situații la care trebuie să aibă răspunsul corect.
Drept care, studiul legislației trebuie sistematizat, iar viitorii șoferi trebuie să se concentreze pe temele cele mai importante – ceea ce nu înseamnă că le pot ignora pe celelalte.
În primul rând, un viitor șofer trebuie să cunoască semnele de circulație. Acestea reprezintă limbajul internațional folosit pe orice șosea din lume. Semnele de circulație sunt esențiale pentru a pune în aplicare regulile din trafic și pentru că circula în condiții se siguranță.
Capitolul trebuie abordat într-o anumită logică care face ca definițiile să fie mai ușor de reținut.
Astfel, semnele rutiere se împart în trei mari categorii: Semne de avertizare ce indică posibile pericole sau schimbări ale condițiilor de trafic; Semne de interzicere care impun șoferului anumite reguli de circulație cum ar fi de exemplu limitele de viteză; Semne de informare care ajută conducătorul auto să se orienteze pe șosea și să găsească direcția corectă.
Împărțite în cele trei categorii, oricine le studiază descoperă că sunt intuitive și ușor de recunoscut.
Despre regulile de prioritate și viteză
O altă temă pe care orice candidat trebuie să o stăpânească este legată de acordarea priorității. Codul Rutier conține mai multe reguli care acoperă o multitudine se situații. Astfel, cei care nu stăpânesc aceste reguli la examenul teoretic pierd puncte din cauza confuziei legate de cine are prioritate într-o intersecție.
Regula generală este că la intersecțiile nedirijate, un șofer trebuie să acorde prioritate vehiculelor care vin din dreapta. În intersecțiile dirijate prin semne de circulație sau semafoare regulile sunt date de acestea, iar șoferii trebuie să se adapteze în funcție de situație.
Un alt subiect important din Codul Rutier este cel care privește viteza de circulație, astfel că examinarea teoretică nu poate să-l evite. Candidatul trebuie să cunoască și să înțeleagă limitele de viteză pe diferite tronsoane de drum, dar și situațiile în care trebuie să reducă viteza de deplasare, chiar dacă semnul de circulație indică altceva. Viteza trebuie redusă obligatoriu la trecerile de pietoni sau în vecinătatea școlilor, chiar dacă drumul are limită de viteză generală mai mare.
Regulile privind adaptarea vitezei la condițiile de drum este esențială pentru siguranța celor care se deplasează cu autovehiculele.
Greșeli comune la examenul teoretic
Mulți candidați la examenul teoretic pentru școala de șoferi care nu stiu cum să se pregătească fac o serie de greșeli care duc la un număr de puncte insuficient și, implicit la picarea probei. Profesorii în legislație rutieră au mai multe recomandări, în acest sens, de care ar fi bine să țină cont cei care doresc să obțină permisul de conducere.
Mulți învață pe de rost întrebările și răspunsurile fără să înțeleagă logica din spatele regulilor de circulație. O altă greșeală este omiterea detaliilor legate de semnele de circulație mai puțin comune și subetimarea importanței reglementărilor privind condițiile de drum și de adaptare a vitezei. De asemenea, numeroși candidați ignoră întrebările legate de prioritate, frecvent întâlnite în chestionare auto DRPCIV și care necesită nu doar cunoștințe, ci și o abordare logică
În aceste condiți, cei care învață pentru examenul teoretic trebuie să folosească instrumente prin care să-și testeze cunoștințele, cum ar fi chestionarele online care simulează condițiile de examen și ajută la o înțelegere a întrebărilor și a formatelor acestora.
Pe de altă parte, candidaților li se recomandă să învețe să interpreteze întrebările și să-și dezvolte gândirea logică pentru a găsi răspunsul corect, evitând capcanele sau variantele asemănătoare.




































