Pentru că din oferta către clienți lipseau informații esențiale, precum și din cauza neconcordanței dintre tarifele din oferte și cele aplicate la semnarea contractelor, furnizorul de energie PPC Energie SA Vaslui a primit amertisment din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Furnizorii de energie electrică au fost verificați de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale desfășurate la nivel național. Companiile Electrica Furnizare, PPC Energie, ENGIE Romania, Premier Energy Furnizare și Hidroelectrica au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 883.000 de lei, ca urmare a neregulilor constatate.
ANPC a desfășurat un amplu control la 286 de operatori economici importanți din domeniul energiei electrice. Printre companiile verificate s-au aflat Electrica Furnizare, PPC Energie, Engie Romania, Premier Energy Furnizare și Hidroelectrica.
Controalele au vizat modul în care aceste companii respectă legislația în vigoare privind protecția consumatorilor.
În urma neregulilor constatate, ANPC a aplicat 88 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 883.000 de lei, precum și 45 de avertismente.
PPC Energie SA – Vaslui a primit avertisment cerândui-se verificarea existenței și modului de prezentare a ofertelor, precum și a concordanței dintre tarifele din oferte și cele aplicate la semnarea contractelor.
La PPC Energie SA – Vaslui, comisarii ANPC au constatat că oferta „PPC Serviciul Universal” nu respectă prevederile articolului 9, alineatul (3), literele e), f), h), n), p) și q) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice către clienții finali, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 5/03.02.2023. În ofertă lipseau următoarele informații esențiale:
– perioada de facturare;
– prețul energiei electrice, incluzând componentele de achiziție și furnizare, valabil după data de 30.06.2025;
– prețul total de furnizare, care ar trebui să includă atât prețul energiei cât și tarifele reglementate, valabil după data de 30.06.2025;
– opțiunile de transmitere a facturii;
– durata contractului, condițiile de reînnoire/prelungire și încetare, inclusiv termenii și condițiile de denunțare unilaterală sau reziliere;
– modalitatea de acceptare a ofertei.
Pentru aceste deficiențe, operatorul economic a fost sancționat cu avertisment.


































