Pesedist șef din Constanța demisionează din partid din cauza lui …Dumitru Buzatu: „Mă declar învins de ipocrizie 

„Dl Buzatu voia să fiu schimbat pentru că verificam activitatea «protejatului» de la comisariatul de acolo şi nu trebuia”, spune Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța și fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, anunțând că părăsește PSD din cauza „ipocriziei”.

Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța și fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a anunțat, în această săptămână, că părăsește PSD, subliniind că decizia sa a fost determinată de dezamăgirea față de ipocrizia și falsitatea din cadrul partidului. Anul trecut, Constantinescu a candidat la Primăria Constanța din partea PSD.

Într-o postare pe Facebook, Horia Constantinescu a făcut publică decizia de a părăsi PSD, declarând că nu mai are nicio legătură cu conducerea partidului.

„Am «demisionat» din PSD. Nu am mai avut niciun dialog cu nimeni din conducerea partidului. De ce? Pentru că am deranjat. «Nu aşa…». Dinozaurii nu trebuie tulburaţi din somnul lor istoric. Dl Buzatu voia să fiu schimbat pentru că verificam activitatea «protejatului» de la comisariatul de acolo şi nu trebuia. Cei de la Constanţa s-au supărat că le-am verificat afacerile şi culmea s-au aplicat sancţiuni. Şi alte supărări de genul: Vine la mine în judeţ (de subliniat la mine) şi nu îmi cere voie? Aici au apărut fricţiunile. Nu generalizez. Am colaborat minunat şi cu cei care «mi-au ţinut spatele»”, a declarat Horia Constantinescu.

„Astăzi, mă declar învins de ipocrizie, de făţărnicie, de slugărnicie şi tot ceea ce a devenit cel mai important segment al politicii «de partid». Pare că ne-am aruncat în gol, atât de rapidă este căderea. Ne uităm la media naţională şi pare că o citim invers. 19% este pentru unii 91%…Lista este lungă”, a mai declarat şeful CJPC Constanţa.

 „În partid e nevoie mai mult de Stroe și Dumitrache (șefii PSD Constanța, n.red.) decât de mine, de genul ăsta de politicieni, ca ei”, a declarat Horia Constantinescu pentru G4Media

Postarea integrală:

„Am “demisionat” din PSD!

Nu am mai avut niciun dialog cu nimeni din conducerea partidului! De ce1? Pentru că am deranjat!

“Nu așa…”

Dinozaurii nu trebuie tulburați din somnul lor istoric!

Dl Buzatu voia să fiu schimbat pentru că verificam activitatea “protejatului” de la comisariatul de acolo și nu trebuia!

Cei de la Constanța s-au supărat că le-am verificat afacerile și CULMEA s-au aplicat sancțiuni!

Și alte supărări de genul: “Vine la mine în județ (de subliniat LA MINE) și nu îmi cere voie!?

Aici au apărut fricțiunile!

Nu generalizez!

Am colaborat minunat și cu cei care “mi-au ținut spatele”!

Astăzi, mă declar învins de ipocrizie, de fățărnicie, de slugărnicie și tot ceea ce a devenit cel mai important segment al politicii “de partid”!

Pare că ne-am aruncat în gol, atât de rapidă este căderea!

Ne uităm la media națională și pare că o citim invers. 19% este pentru unii 91%…

Lista este lungă!

Pe larg într-un material video live la ora 22:00!

(epistola din poza atașată este mesajul transmis Domnului Presedinte al Organizatiei Județene a PSD – Constanța)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.