Agenția pentru Protecția Mediului: 18 Martie 2025 – Ziua Mondială a Reciclării

La data de 18 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Reciclării, cu scopul conștientizării publicului privind rolul vital pe care îl joacă reciclarea în păstrarea bunăstării planetei noastre este o modalitate eficientă de concentrare a atenției lumii asupra pașilor esențiali necesari și urgenți în direcția protejării viitorul planetei Pământ.

Biroul de Reciclare Internațională (BIR) a lansat pentru prima dată în anul 2018, Ziua Globală a Reciclării pentru a recunoaște astfel la nivel internațional, beneficiile reciclării.

Reciclarea este procesul prin care deșeurile, precum ambalajele, spre exemplu, sunt transformate în materie primă secundară pentru fabricarea de noi produse.

Beneficiile reciclarii sunt multiple, de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să înteleagă faptul că în spatele legilor drastice privind reciclarea stau idei și principii solide, benefice comunitatilor.

Prin reciclare se diminueaza considerabil depunearea deseurilor la depozitele de deșeuri care nu numai că polueaza masiv mediu dar creeaza și o imagine dezolanta a oraselor, distrugand sănatatea celor care locuiesc în preajma lor.

Resursele naturale sunt limitate și nu se regenerează foarte repede, în timp ce cantitatea de deșeuri crește ajungând să ocupe suprafețe mari de teren. Este foarte important să întelegem că aproape jumătate din deșeurile pe care le aruncăm pot fi reutilizate. Mediul este din ce în ce mai poluat, iar noi, prin reciclarea deșeurilor, încercăm să salvăm mediul și pământul.

Cum să te implici?

Iată câteva modalități de a vă implica în Ziua Globală a Reciclării:

Aflați despre reciclare: acordați-vă timp pentru a afla despre procesul de reciclare, ce poate și ce nu poate fi reciclat și cum reciclarea ajută la reducerea deșeurilor și la conservarea resurselor.

Luați măsuri: începeți prin a face mici modificări în rutina zilnică, cum ar fi folosirea pungilor și sticlelor de apă reutilizabile, reducerea risipei de alimente și eliminarea corectă a materialelor periculoase. De asemenea, puteți participa la programele locale de reciclare și puteți face voluntariat pentru evenimente de curățare a comunității.

Răspândiți cuvântul: Folosiți rețelele sociale pentru a împărtăși informații despre reciclare și pentru a promova importanța practicilor durabile. Încurajează-ți prietenii și familia să se implice și să facă diferența.

Participați la evenimente locale: verificați calendarul dvs. local de evenimente pentru activitățile și evenimentele din Ziua Globală a Reciclării, cum ar fi curse de reciclare, ateliere și eforturi de curățare a comunității.

De asemenea, puteți organiza propriul eveniment sau activitate pentru a promova reciclarea în comunitatea dvs.

Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.