Ghidul de finanțare pentru programul Rabla a fost pus în dezbatere publică, urmând ca autoritățile să stabilească când va fi lansat oficial pentru ca posibilii beneficiari să se poată înscrie.

Din acest an programul Rabla va avea o singură componentă, este prima noutate, chiar dacă rămâsese unicul astfel de program după ce Rabla Clasic, prin care se stimula înnoirea parcului auto national, și Programul Rabla Plus, privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente energetic, s-au încheiat în 2024. În locul lor, va fi lansat un nou program, unic, pentru perioada 2025-2030.
Conform noilor reguli ale ghidului, un solicitant, persoană fizică sau juridică, beneficiază, în cadrul unei sesiuni de înscriere, de un ecotichet pentru un autovehicul nou. Solicitantul trebuie să preda, în vederea casării, un alt vehicul uzat, autoturism, microbuz, autoutilitară sau autospecială uşoară.
În funcție de vehiculul care urmează să fi achiziționat, valoarea ecotichetului va fi de 7.000 de lei pentru achiziţia unei motociclete; 10.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul cu motor pe ardere internă sau hibrid; 13.000 de lei pentru autovehicul plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 25.500 lei pentru pentru o mașină electrică sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Ca o altă noutate, începând cu 2025, nu va mai fi subvenționată achiziția unor vehicule cu motorizare Diesel.
Procedura de înscriere în noul program Rabla va implica completarea unei cereri online, pe o platformă informatică gestionată de Administrația Fondului de Mediu. Aici vor fi încăcate toate documentele necesare înscrierii în program, inclusiv dovada casării mașinii.
Beneficiarii programului nu vor putea vinde autoturismul achiziționat cu bani de la stat cel puțin trei ani, timp în care se va face monitorizarea sau până la finalizarea perioadei de leasing financiar. În această perioadă, beneficiarul va fi obligat să menţină şi să întreţină autocolantul aplicat de producător, până la finalizarea perioadei de monitorizare a proiectului.