Avalanșă de cazuri grave la Spitalul Județean de Urgență „Sfânta Chiriachi” din Vaslui. Paturile de pe Secția ATI sunt, toate cele 20, ocupate, astfel încât conducerea spitalului a luat decizia suspendării programului operator selectiv. Intervențiile operatorii urgente vor fi în continuare asigurate, restul pacienților fiind amânați sau direcționați către alte unități spitalicești.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfânta Chiriachi” Vaslui a transmis o notificare către Direcția de Sănătate Publică Vaslui, Serviciul Județean de Ambulanță și cel SMURD, precum și către cele două spitale municipale din județ, din Bârlad și Huși, privind suspendarea programului operator selectiv, în perioada urmâtoare.
Practic, la acest moment, toate cele 20 de paturi de terapie intensivă sunt ocupate, astfel că că Spitalul Județean nu are posibilitatea de a asigura monitorizarea și recuperarea postoperatorie a pacienților care au suferit intervenții chirurgicale. Spitalul va asigura doar intervențiile operatorii urgente, iar programul operator electiv (programabil) va fi modificat prin reprogramarea operațiilor.
În aceste condiții, cazurile provenite de la celelalte spitale municipale din județ ar urma fie să fie reprogramate, fie transmise către alte spitale, din Iași, Bacău sau Galați.

































