Polițiștii vasluieni au depistat o persoană căutată în baza unui mandat european de arestare

În cadrul activităţilor operative desfăşurate ieri, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au căutat și depistat o persoană urmărită internațional, în baza unui mandat european de arestare.

La data de 18 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au căutat și depistat în comuna Băcești, județul Vaslui, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate.

Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Belgia au emis mandat european de arestare, bărbatul fiind bănuit de săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului.

Persoanele sus-menționată a fost escortată de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Vaslui și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

MANDATE PUSE ÎN APLICARE DE CĂTRE POLIŢIŞTII DIN VASLUI

În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare două mandate de executare ale unor pedepse cu închisoarea.

Astfel, la data de 17 februarie 2025, polițiștii Seviciului de Investigații Criminale Vaslui, au căutat și depistat în municipiul Vaslui, un bărbat de 22 de ani, din comuna Bălteni, județul Vaslui.

Pe numele acestuia, la data de 12 februarie 2025, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 4 ani, 3 luni și 10 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de ”tâlhărie calificată”, în noaptea de 27/28 mai 2024, în comuna Bălteni, județul Vaslui.   

Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească. 

Totodată, la data de 18 februarie 2025, polițiștii Seviciului de Investigații Criminale Vaslui, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au căutat și depistat în comuna Lipova, județul Bacău, un bărbat de 33 de ani, din comuna Dragomirești, județul Vaslui.

Pe numele acestuia, la data de 13 februarie 2025, Tribunalul Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 5 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”tentativă la infracțiunea de omor”, ”lovire sau alte violențe” și ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, în luna iulie 2023, în localitatea Doagele, comuna Dragomirești.

Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească. 

La data de 18 februarie 2025, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au căutat și depistat în comuna Băcești, județul Vaslui, un bărbat de 42 de ani, din comuna Dumești, județul Vaslui.

Pe numele acestuia, la data de 18 februarie 2025, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 1 an și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat”.

Cu sprijinul polițiștilor Seviciului de Investigații Criminale Vaslui, persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească. 

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

1 COMENTARIU

  1. Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României – București, Înalta Curte De Casație Și Justiție – București, Curtea De Apel – București, Biroul Electoral Central – București, Dar Și Instanței Din Franța ” CEDO – Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat Democrația României.

    Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.