Vești proaste pentru angajații din administrația publică locală vasluiană: Mai multe sporuri și beneficii vor fi tăiate

Angajații primăriilor vasluiene, ca și cei ai Consiliului Județean și serviciilor publice de interes local nu vor mai beneficia de o serie de sporuri, precum suplimentele salariale și beneficiile acordate prin hotărâri de consiliu local sau județean care nu sunt reglementate printr-o lege.

O decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) stabilește ce sporuri pot primi lucrătorii din administrația publică locală și județeană. Decizia cu numărul 103/2024 a fost pronunțată în noiembrie 2024 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în contencios administrativ şi fiscal de la ICCJ. Aceasta a intrat în vigoare după ce a fost publicată în Monitorul oficial.

Potrivit judecătorilor, art. 129 alin. (12) din Codul administrative nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local/județean a unor sporuri și facilități dacă acestea nu sunt reglementate prin alte acte legislative.

ICCJ a analizat cererea unui prefect care a solicitat anularea unei hotărâri de Consiliu Local ce prevedea decontarea cheltuielilor cu transportul pentru funcționarii primăriei care locuiesc într-o altă localitate decât cea în care lucrează. Prefectul și-a argumentat solicitarea de anulare a hotărârii arătând că nu există o prevedere legală care să permită adoptarea unei astfel de hotărâri.  

Judecătorii Înaltei Curții i-au dat dreptate, arătând că o hotărâre de consiliu local trebuie să țină cont de o reglementare dintr-un act normativ, așa cum arată Codul Administrativ.

„Consiliul local hotărăşte acordarea unor sporuri şi a altor facilităţi, potrivit legii, personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local”, prevede Codul citat.

Totodată, ICCJ a subliniat că actul normativ principal ce reglementează veniturile salariale și beneficiile acordate lucrătorilor din sistemul public este Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Conform acesteia, toate drepturile de natură salarială trebuie stabilite „potrivit legii”, respectând principiul legalității.

Mai mult ICCJ a precizat că articolul 129 alin. (12) din Codul administrativ oferă consiliilor locale o competență derivată, dar nu una primară. Acest lucru presupune că autoritățile locale pot reglementa doar în limitele stabilite de legi sau alte acte normative superioare.

Instanța a respins argumentul apărării potrivit căruia principiul autonomiei locale ar justifica adoptarea unor astfel de măsuri. Judecătorii susțin că autonomia administrativă funcționează doar într-un cadru legal așa cum este definit de reglementările în vigoare. Astfel, în absența unei justificări prevăzute de lege, consiliile locale nu pot invoca autonomia pentru a acorda sporuri, facilități sau alte beneficii similare personalului din aparatul propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.