Mai multe elemente de muniție rămase neexplodate sau nedezactivate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost găsite în comuna Solești. Specialiștii pirotehniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui au ridicat cele 8 grenade antitanc găsite și le-au transportat la un depozit special, unde elementele au fost depozitate în vederea distrugerii ulterioare.

Un locuitor din satul Știoborăni, comuna Solești, a avut parte de surpriza vieții sale. Pe când lucra la fundația unui gard, bărbatul a găsit mai multe elemente metalice, care s-au dovedit a fi proiectile rămase cel mai probabil de pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Au fost alertate autoritățile, iar în zonă s-au deplasat specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui care, la finalizarea misiunii de cercetare, au găsit 8 elemente de muniție, de tip lovitură de grenadă Panzerschreck, calibrul 88 mm.
„După securizarea zonei, elementele de muniție rămase neexplodate au fost transportate la un depozit special construit pentru depozitarea munițiilor neexpoodate /nedezactivate, acestea urmând să fie neutralizate la o dată ulterioară”, se arată în comunicatul transmis de ISU Vaslui.
Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări tragice, în momentul găsirii elementelor de muniţie neexplodate, specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” al judeţului Vaslui recomadă o serie de măsuri, între care interzicerea lovirii sau mişcării muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă. De asemenea, se interzice: comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; aprinderea focului în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice de muniţii; tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; utilizarea pulberilor şi explozivilor proveniţi din muniţii în scopuri artizanale; demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.
Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, cetăţenii au obligaţia să anunţe urgent evenimentul prin numărul unic de apel 112.