Termenele legale de transmitere a facturii electronice în sistemul național RO e-factura

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui aduce la cunoștința contribuabililor că începând cu data de 1 iulie 2024, termenul limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național RO e-Factura este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data limită pentru emiterea facturii prevăzută la art.319 alin. (16) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024, operatorii economici, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării/prestării în Romania efectuate în relația B2C, pot transmite facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura (opțional).

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, operatorii economici, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării/prestării în România, efectuate în relația B2C, au obligația să transmită facturile emise în sistemul național privind factura electronică Ro e-Factura(obligatoriu). Fac excepție facturile simplificate.

Persoanele impozabile stabilite în România care emit facturi pentru operațiuni care nu sunt în sfera de aplicare a TVA sau pentru sume care nu se includ în baza de impozitare a TVA, pentru care nu există obligația emiterii unei facturi, nu au obligația utilizării sistemului național RO e- Factura pentru aceste facturi.

Asociațiile și fundațiile, alte asociații fără scop lucrativ/patrimonial, partidele politice, cultele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, nu au obligația utilizării sistemului național RO e-Factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024- 30 iunie 2025. Aceste persoane pot opta pentru utilizarea sistemului național RO e-Factura.În situația în care optează pentru transmiterea facturilor în sistemul național RO e-Factura, aceste persoane sunt obligate să fie înregistrate în Registrul RO e-Factura opțional.

Dacă astfel de persoane desfășoară activități economice au obligația de a solicita înscrierea în Registrul RO e-factura obligatoriu până la data de 1 iulie 2025, în cazul în care nu au optat deja pentru aplicarea sistemului RO e-Factura. Dacă încep să

desfășoare activități economice după data de 30 iunie 2025 au obligația de a solicita

înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a incepe desfășurarea activităților economice și sunt înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.

Agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori prevăzut la art.315^1 din Codul Fiscal, nu au obligația utillizării sistemului național Ro e-factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025.

În cazul în care este obligatorie transmiterea facturii prin sistemul național RO e- Factura, beneficiarii care nu primesc facturile prin sistem în termenul prevăzut de lege, pentru livrări de bunuri/prestări de srvicii pentru care plata se face la momentul livrării/prestării, pot notifica organele fiscale competente în acest sens.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național RO e-Factura constituie contravenție şi se sancționează, în conformitate cu prevederile art. LIX alin. (7) din Legea 296/2023, art. 13^ 1 si art. 13^ 2 din OUG nr. 120/2021, modificată şi completată de OUG 115/2023, cu amendă:

• de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru contribuabilii mari;

• de la 2.500 lei la 5.000 lei pentru contribuabilii mijlocii;

• de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru celelalte persoane juridice precum si pentru persoanele fizice.

Totodată, netransmiterea de către emitent a facturii în sistemul național RO e-Factura precum şi primirea şi înregistrarea de către destinatari-persoane impozabile stabilite în Romania conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal, a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în Romania, în relația B2B fără a fi respectate prevederile art. 10 alin. (1) din OUG 120/2021 se va sancţiona contravențional cu amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.