30 iunie, termen final pentru efectuarea concediului de odihnă de anul trecut. Dumitru Buzatu pierde zilele de concediu neefectuate în 2023

Angajații din România, atât cei de la stat, cât și cei care lucrează în domeniul privat, pot folosi concediul de odihnă rămas neefectuat anul trecut, dar au la dispoziție un anumit termen, 30 iunie a anului următor, potrivit Codului muncii. În cazul în care nu și-au „cheltuit” zilele de concediu de anul trecut, aceste se vor pierde, nefiind posibilă transformarea lor în bani. Unii, cazul multor aleși local, prea ocupați de binele comunității, nu apucă să-și ia concediul, am de an raportându-l pentru anul următor. În cazul fostului președinte al Consiliului Județean Dumitru Buzatu, acesta va pierde concediul neefectuat anul trecut. Nu de alta, dar și dacă ar vrea să-l ia, nu o poate face, el fiind „consemnat” la domiciliu.

Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Prin urmare, până la 30 iunie 2024 se mai poate lua concediul neefectuat în anul 2023, iar concediul neefectuat în anul 2022 sau mai înainte a ieșit deja din termen, iar firma sau conducătorul instituției nu mai este obligată să-l acorde.

La fiecare început de an, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, solicita consilierilor județeni aprobarea unei hotărâri prin care cerea reportarea concediului de odihnă neefectuat în anul anterior, pentru anul în curs. De fiecare dată, era vorba de circa 25 de zile de concediu de odihnă rămase restante din anul anterior pentru că, prea preocupat de grija concetățenilor săi și, probabil, de felul în care executanții lucrărilor plătite din banii județului își făceau treaba, Buzatu nu avea timp de odihnă, concedii sau zile libere. La o adică, dacă poți vizita în interes de serviciu diverse locații din țară, din Republica Moldova ori din Europa, ce rost are să folosești propriile zile de concediu de odihnă, mai ales că nici nu primești diurnă?

Anul trecut, de exemplu, Dumitru Buzatu a solicitat consilierilor județeni să aprobe o hotărâre prin care ar fi trebuit ca în 2023 să poată efectua cele 25 de zile lucrătoare restante, aproape întreg concediul aferent anului 2022. Nu se știe dacă le-a și folosit până la termenul final de 30 iunie, până la care, conform Codului Muncii, se pot folosi zilele de concediu din anul anterior, cert este însă un lucru: dat fiind arestarea sa preventivă de la sfârșitul lunii septembrie 2023, în dosarul „Portbagajul”, fostul jupân al județului Vaslui sigur nu a apucat să efectueze toate zilele de concediu pe anul 2023. Din păcate pentru el, nici nu le poate reporta, el fiind acum într-un altfel de concediu, unul decis de către magistrați, în care, cel puțin o perioadă, este consemnat „gratis” la domiciliu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.