Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au reținut un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 13 iunie 2024, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 62 de ani, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 62 de ani, ar fi venit la domiciliul său din municipiul Vaslui și ar fi lovit ușa de acces în locuință cu pumnii și picioarele, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, la data de 23 mai 2024, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecție, pe o perioadă de 3 luni, împotriva bărbatului cercetat, acestuia fiindu-i stabilită obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de soție și față de locuința acesteia.

Cercetările au evidențiat și că bărbatul cercetat a încălcat de mai multe ori măsurile dispuse prin ordinul de protecție, deplasându-se la locuința soției sale. Astfel, la data de 7 iunie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus împotriva bărbatului cercetat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Ca urmare a continuării cercetărilor, la data de 14 iunie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Ordine Publică Vaslui l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. La data de 14 iunie 2024, acesta a fost prezentat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Reamintim:

 Emiterea unui ordin de protecţie presupune impunerea uneia ori mai multor obligaţii sau interdicţii față de agresor, după cum urmează:

evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

ÎNCĂLCAREA ORICĂREIA DINTRE MĂSURILE DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE CONSTITUIE INFRACŢIUNE ŞI SE PEDEPSEŞTE CU ÎNCHISOARE DE LA 6 LUNI LA 5 ANI.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.