Final al Campaniei de depunere de cereri de plată 2024, la APIA

Miercuri, 12 iunie 2024, la ora 24.00, s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de plată în agricultură aferente anului 2024. Campania din acest an a fost puțin atipică, în sensul că a demarat cu peste o lună întârziere față de anii anteriori, abia pe 4 aprilie, și nici nu s-a mai acordat o perioadă de grație fermierilor întârziați, pentru depunerea de cereri cu plata unor penalități de întâziere. Chiar și așa, în acest an, în județul Vaslui, s–au depus cereri de subvenție pentru o suprafață agricolă cu peste două mii de hectare mai mare ca anul trecut.

După o prelungire de 5 zile față de termenul anunțat inițial, miercuri, 12 iunie, la ora 24.00, s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de plată în agricultură aferente anului 2024. În total, începând cu data de 4 aprilie, data demarării Campaniei 2024, 14.934 de fermieri vasluieni au depus cereri de plată și documentația aferentă pentru accesarea de subvenții agricole, respectiv a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic, precum și a schemelor de sprijin compensatoriu de mediu și climă. Anul trecut, la centrele locale și cel județean al Agenției pentru Plăți și intervenții în Agricultură (APIA) Vaslui au fost depuse 15.939 de cereri de subvenţie, pentru o suprafață de 270.717, 41 ha de teren agricol. În acest an, chiar dacă a scăzut numărul fermierilor, a crescut totuși suprafața totală agricolă pentru care au fost solicitate asfel de subvenții, la 272.564,28 hectare. Acest lucru se datorează comasării, prin vânzare sau arendare, a terenurilor, lucru de altfel întâlnit în fiecare an, de la debutul, în 2007, a acestor campanii de depunere de cereri pentru acordarea de subvenții în agricultură, în România.

Trebui menționat și efortul lucrătorilor APIA vasluineni, care, pentru a veni în sprijinul fermierilor, au lucrat atât în weekendul anterior, cât și în sâmbăta de dinaintea alegerilor locale, fiind prezenți în centrele locale și cel județean APIA până la primirea cererilor și documentelor tuturor fermierilor prezenți, dar și pe 12 iunie, până la ora limită, 24.00, de depunere a cererilor. După această dată, aplicația în care s-au putut depune cereri de plată în agricultură pentru anul 2024 a fost închisă, iar cei care, până la respectivul termen, nu au depus ori semnat cererea către APIA, au rămas fără subvenții în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.