În ședința de marți, Guvernul a adoptat un proiect gestionat de Ministerul Mediului care are în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a acumulării permanente Soleşti, pe râul Vaslui, în valoare de 101 milioane lei.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, mai multe hotărâri care vizează începerea sau continuarea unor investiţii în infrastructura mediu. Valoarea totală a proiectelor este de 260 de milioane de lei şi acoperă mai multe regiuni ale ţării, fiind vorba despre proiecte gestionate de Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor.
Unul dintre aceste proiecte vizează îmbunătăţirea infrastructurii hidrotehnice pe râul Vaslui.
„Aceste proiecte vor contribui la protecţia împotriva inundaţiilor, iar investiţiile sunt în valoare de peste 240 de milioane de lei şi au în vedere îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a acumulării permanente Soleşti, pe râul Vaslui, în valoare de 101 milioane lei şi a nodului hidrotehnic de pe râul Mureş din municipiul Târgu Mureş, în valoare de 141 milioane lei. Aceste lucrări sunt necesare ţinând cont de inundaţiile care au afectat oamenii din cele două zone în anii trecuţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Totodată, Executivul a suplimentat cu aproximativ 20 de milioane fondurile alocate pentru exproprieri pentru autostrada de centură Bucureşti.
„Unele reglaje privind sumele prevăzute ca despăgubire pentru proprietarii expropriaţi se fac şi pentru terenuri aflate pe amplasamentele următoarelor proiecte: autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti, precum şi variantele ocolitoare ale municipiilor Constanţa, Bârlad şi Sfântul Gheorghe”, a mai spus Mihai Constantin.