Activități organizate de jandarmii vasluieni cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române

În fiecare an pe data de 3 aprilie este sărbătorită Ziua Jandarmeriei Române. Cu această ocazie, la împlinirea a 174 de ani de la înființarea instituției, jandarmii vasluieni au desfășurat în ultima săptămână o serie de activități pentru a marca această zi.

Astfel, jandarmii au fost prezenți sâmbătă, duminică și luni în municipiile Bârlad, Huși și Vaslui, unde au avut loc  activități de prezentare și promovare a instituției.

Cei prezenți au fost avut ocazia să admire tehnica, materialele și mijloacele folosite în misiunile specifice și autospecialele din dotarea jandarmilor. Celor interesați de o carieră în Jandarmeria Română  le-a fost prezentată oferta educațională în vederea participării la examenele de admitere la școlile postliceale sau Academia de Poliție.

Mulți dintre tineri au fost curioși și s-au echipat cu ținuta bleo-jandarm sau cu cea de intervenție, iar la sfârșit au primit o ,,Legitimație de jandarm pentru o zi”. Cel mai apreciat a fost câinele jandarm Ares, în special de către cei mici.

Marți, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, a fost organizată Ziua Porților deschise, unde, printre invitați au fost și elevi ai școlilor din mediul rural, dar și elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui, care nu au putut ajunge la activitățile desfășurate în spațiul public zilele precedente. La sfârșitul activităților de prezentare jandarmii din structurile operative au desfășurarea exerciții demonstrative, alături de câinele de serviciu Ares.

În încheierea activităților, jandarmii vasluieni vor organiza săptămâna viitoare o campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad.

Pe această cale, Jandarmeria Vaslui le mulțumește tuturor celor care au participat la toate aceste activități.

La mulți ani, Jandarmeria Română!

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui

1 COMENTARIU

  1. La mulți ani Jandarmeria Română, putere de muncă și multă sănătate tuturor celor care au îmbrățișat această frumoasă și nobilă activitate .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.