După ce a discutat cu primarii și conducerile Inspectoratului Școlar și Consiliului Județean, prefectul Daniel Onofrei a decis că, cel puțin deocamdată, nu se impune întreruperea cursurilor școlilor, câtă vreme drumurile din județ, cu o singură excepție, nu au fost închise circulației. Codul galben de ninsori abundente și viscol ar urma să iasă din vigoare marți dimineață, la ora 10.

În contextul condițiilor meteorologice extreme din ultimele ore, având în vedere cantitățile semnificative de zăpadă și manifestările intense de viscol, Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a convocat o videoconferință la care au participat primarii, reprezentanții Consiliului Județean Vaslui și cei ai Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
Scopul întâlnirii a fost evaluarea stării drumurilor din județ și discutarea necesității eventualei întreruperi a cursurilor în școli în zilele următoare, având în vedere condițiile meteo nefavorabile. „Siguranța cetățenilor, în special a elevilor, reprezintă o prioritate absolută, iar acțiunile noastre trebuie să vizeze prevenirea oricăror situații periculoase. În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale, am primit asigurări că nu se impune suspendarea procesului de învățământ”, a anunțat prefectul Daniel Onofrei.
El a solicitat primarilor să acționeze cu promptitudine în zonele unde apar probleme, să monitorizeze evoluția condițiilor meteorologice și să anunțe imediat în cazul apariției blocajelor cauzate de ninsoare și viscol. „Coordonarea eficientă între autoritățile locale și cele județene este necesară pentru a gestiona în mod adecvat situațiile de urgență. Având în vedere prognoza meteo care indică o perioadă persistentă de ger, am transmis primăriilor responsabilitatea de a lua măsuri imediate pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile, în special a bătrânilor singuri sau a celor fără adăpost”, a declarat Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.
Conform datelor furnizate de Instituția Prefectului Județului Vaslui, în după amiaza zilei de luni, 8 ianuarie 2024, nu sunt probleme deosebite de trafic, pe toate drumurile naționale se circulă în condiții de iarnă. Există însă și sectoare de drumuri naționale pe care se circulă cu restricții de tonaj. Astfel, după ce încă de dimineață au fost impuse restricții pe DN 24B, km33 – 49 (Huși-Albița) și DN 28, km 103 – 141 (Cozia-Albița), începând cu ora 13.00, pe fondul ninsorii abundente și a viscolului, a fost luată decizia restricționării circulației pentru autovehiculele cu masă totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone pe DN 15D, 51+000 – 74+245 (Roman – limită jud. Vaslui.
Cu excepția DJ 244 K Tanacu- Bălțați, toate drumurile județene sunt deschise circulației. Utilajele de deszăpezire sunt în teren, dar intervenția acestora este îngreunată de vântul care viscolește zăpada.


































