Ne mai despart câteva zile până la Crăciun, o sărbătoare mult așteptată pentru mulți dintre noi. Pentru noi, creștinii, Crăciunul înseamnă Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, realitate mărturisită de Biserică prin cântarea „Hristos Se naște, slăviți-L!“, fiind o sărbătoare a iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire“ pentru a ne dărui iertarea păcatelor. Puncul Sfânt vine să Se nască în Betleem, dar și în sufletele noastre. Dar cum ne pregătim pentru a-L întâmpina pe Fiul lui Dumnezeu?
Sărbătoarea Crăciunului este caracterizată de o tradiție foarte frumoasă, și anume colindatul. Termenul „colindă” este de origine latină și provine de la cuvântul latin „calendae”, derivat din verbul „calare” („a vesti”). Astfel, a colinda înseamnă a vesti. Colindele au menirea de a vesti Nașterea Mântuitorului, iar colindătorii reprezintă chipul îngerilor care au vestit unicul eveniment din istoria umanității. Prezența cuvântului „astăzi” din colinde ne arată actualitatea evenimentului bucuriei: „Astăzi S-a născut Hristos/ Mesia chip luminos“, „Nouă azi ne-a răsărit/ Domnul Iisus Hristos”, „Astăzi S-a născut/ Cel făr-de-nceput”.
Părintele Mihail Daniliuc remarcă că „în zilele noastre observăm o emulație deosebită a grupurilor de colindători. De aceea, se naşte întrebarea: cei mulţi porniţi din casă-n casă, din scară-n scară, ne bat la ușă urmând tradiția ori doar din pricina unei „muzicale afaceri”? Orașele cu precădere, pe la colțurile străzilor, prin mijloacele de transport, gări, autogări, sunt invadate de urători ambulanți; nu știu cât cântă din drag pentru Domnulețul-Domn din Cer sau, mai degrabă, pentru un gologan aruncat adesea din lehamite ori milă. Și atunci, oare cântarea, adeseori chinuită, greșită textual, mai are semnificația de a vesti Nașterea Domnului? Dar cântătorii îi închipuie pe îngerii de la Betleem, vestitori în lume ai minunii din peștera devenită palat? […] De asemenea, junii trebuie îndemnați să nu aștepte câștiguri financiare. Preamilostivul Părinte știe să le răsplătească cel mai bine. Iar dacă vor şi câștiguri băneşti, să le considere daruri de la Cerescul Tată pentru dragostea şi jertfa lor de a cutreiera din casă-n casă, pe la bunii creștini, aducându-le în suflete bucuria Crăciunului. Aşa procedând, imităm lucrarea îngerilor coborâți din văile Cerului ca să anunţe lumii vestea minunată”.
Asistăm la o secularizare a sărbătorii, acordând o mai mare atenție împodobirii bradului, meselor festive, cadourilor, întâlnirilor cu prietenii, planificării vacanțelor. Unii dintre noi, nu acordăm importanța cuvenită praznicului. Se pare că, odinioară, Crăciunul era sărbătorit altfel. De pildă, pe vremea Sfântului Ștefan cel Mare, se împodobea bradul? Nici vorbă! La români, primul brad împodobit a fost în 1866, în casa lui Carol I. Nici venirea Moșului Crăciun nu o putem certifica, obiceiul apărând mai târziu, în secolul al XIX-lea în America, urmând a fi preluat în toată lumea.
În acea perioadă, nu se cunoștea termenul Crăciun, Grigore Ureche pomenind despre sărbătoarea Născutului. La fel, Sfântul Ierarh Dosoftei, în cartea Despre viața și petrecerea sfinților, amintește de ziua Născutului Domnului Hristos. Termenul folosit în prezent pentru praznicul Nașterii Domnului are, se pare, origine apuseană recentă, intrând în limbajul eclesiastic, dar nu numai după secolul al XVIII-lea.
„Cum o fi fost Crăciunul fără brad, fără Moșul darnic? Deși lipsit de fastul actual, de milioanele de beculețe aprinse în bradul licărind, Crăciunul acelor timpuri se arăta mult mai luminos, mai bogat decât astăzi. De ce? Fiindcă oamenii, căutându-L în primul rând pe Domnul, îşi împodobeau sufletele. Hristos-Pruncul Se afla în centrul sărbătorii, ca Lumină care luminează tuturor. De ziua Născutului, Hristos însemna totul” (Arhim. Mihail Daniliuc).
Potrivit legendei lui Moș Crăciun, Fecioara Maria și Dreptul Iosif căutându-și adăpost, au bătut la poarta lui Moş Ajun, dar acesta nu i-a primit pentru că era sărac, însă i-a îndrumat spre fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun. Fiindcă Moș Crăciun nu-i iubea pe creștini, soția sa,Crăciuneasa, a adăpostit-o pe ascuns în grajdul casei pe Fecioara Maria, ajutând-o să nască. Când a aflat soțul ei că a muncit de ziua lui, i-a tăiat mâinile. Atunci, Fecioara Maria le-a lipit la loc. Crăciun şi-a recunoscut greşeala şi s-a bucurat văzând neaşteptata minune. Pentru că soţia lui nu a rămas infirmă, evenimentul trebuia sărbătorit. Atunci, el a aprins un rug din lemne şi cu toţii s-au prins în horă. După acest moment, Crăciun cel dur şi neînduplecat a devenit un om blând şi generos, dăruindu-i Fecioarei Maria bunătăţi făcute în gospodăria lui: lapte, caş, unt şi smântână. De atunci, Crăciun a primit de la Maica Domnului o „pedeapsă” blândă: el trebuie să vestească Naşterea Mântuitorului şi să ducă daruri copiilor. De asemenea, obiceiul dăruirii este atribuit celor trei magi Magi care au călătorit până la Betleem pentru a-I oferi daruri Pruncului Iisus.
Sărbătoarea Crăciunului ne îndeamnă pe toți să fim mai darnici, urmând îndemnului evanghelic „mai fericit este a da decât a lua”. Milostenia constă atât în daruri materiale, după putința fiecăruia, dar și un cuvânt bun, un zâmbet, o mână de ajutor, o încurajare oferite unui om sărac, singur, întristat. Această dăruire către alții este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl.
De aceea, în aceste zile premergătoare marii sărbători, să ne pregătim cum se cuvine pentru a întâmpina pe Hristos prin post, rugăciune, curăţirea sufletului prin Taina Mărturisirii, slujbele Bisericii şi faptele bune îndreptate spre cei ce în aceste zile sunt încercaţi cu suferinţe şi nevoi, aplecându-ne mai mult către nevoile persoanelor ajunse la vârsta senectuții, 2023 fiind declarat „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”.
„În această zi, în care Domnul a venit la robii Săi, să se plece şi stăpânii în iubire spre robii lor! În această zi, în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase şi bogatul pe cel sărac să ia parte la masa lui! În această zi, ni s-a arătat un dar pe care nu l-am cerut. Să dăm, aşadar, milostenie celor ce ne-o cer cu glas mare!” (Sfântul Efrem Sirul).
Prof. Univ. Dr. Sergiu Sorin Chelmu,
Președintele Senatului Universității Bioterra București
