A intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor de călători

CFR Călători informează că, începând cu 10 decembrie 2023, a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2023 – 2024, care va fi valabil până la pe 14 decembrie 2024. Continuă şi lucrările la infrastructura de cale ferată pe tronsonul Crasna – Zorleni, unele trenuri putând înregistra întârzieri.

Cei care doresc să plece la drum în perioada următoare folosind serviciile CFR Călători sau a altor operatori de transport feroviar, ar fi bine să consulte programul trenurilor, dat fiind că de duminică, 10 decembrie 2023, a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2023 – 2024. În noul plan vor circula zilnic în medie 1.100 trenuri operate de CFR Călători. De asemenea, în acest mers de tren nou au fost introduse un număr de 16 trenuri InterCity (IC), între care două astfel de trenuri străbat zona Moldovei. Este vorba de IC 551 „Ștefan cel Mare” Bucureşti – Suceava şi retur, cu ramuri spre Iaşi (din Paşcani), şi spre Piatra Neamț (din Bacău), şi IC 571 „Dunărea” Bucureşti Nord – Galați.

„Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2023-2024” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR Călători din București şi din ţară la preţul de 24 lei. Deoarece conţinutul poate suferi modificări, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro. Informații despre circulația trenurilor se pot obține la 0219521 – INFO CFR (trafic intern), la numerele de telefon de la gările CFR, publicate pe https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/, în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern sau la personalul CFR din staţii”, anunță CFR Călători.

Trebuie spus că vor continua şi în perioada următoare lucrările de reparații sau modernizare a căii ferate, inclusiv pe tronsoane din județul Vaslui: „În urma solicitării primite de la managerul infrastructurii – CNCF CFR SA pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor, astfel în perioada 10 – 22.12.2023, urmare efectuării de lucrări între staţiile Zorleni – Crasna, următoarele trenuri vor avea o durată de parcurs mai mare, cu aproximativ 15 minute: IR 1663 București Nord – Iași, R 6314 Iași – Tecuci, R 6316 Iași – Tecuci”, anunță CFR Călători.

1 COMENTARIU

  1. Așa Arată Trenurile În America , Nu Ca Rablele De Trenuri Din Europa [Germania Și România], Asia, Și Rusia La Un Loc, Nu Credeți Oare:

    https://youtu.be/nm5hl2xl-ho?si=QViwB4ANAVfXhl5c

    Oricum Europa [Germania ], Asia, Și Rusia Sunt În Urmă În Comparație Cu America, Nu Credeți Oare .

    Rablele Se Aruncă, Nu Se Mai Folosește!

    Trebuie Trenuri Noi, Nu Rable Bune De Aruncat Pe Foc La Gratar, Nu Credeți Oare .

    Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.