Bârlădean reținut de polițiști pentru amenințare și nerespectarea ordinului de protecție

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

La data de 14 noiembrie 2023, ora 17.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Zorleni, județul Vaslui, cu privire la faptul că, în acceași zi, fiul său, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Zorleni, ar fi pătruns în curtea locuinței nurorii sale, din satul Zorleni, și l-ar fi amenințat cu moartea.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că, la data de 21 septembrie 2023, pe fondul unui conflict spontan, au emis împotriva bărbatului de 30 de ani un ordin de protecție, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de tatăl său și față de locuința acestuia din comuna Zorleni.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

În baza probatoriului administrat, la data de 14 noiembrie a.c., polițiștii bârlădeni l-au reținut pe bărbatul  cercetat, pe o perioadă de 24 ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.