CSM Vaslui, foarte departe de Liga I

CSM Vaslui, echipă care anul acesta a promovat în Liga a 3-a, este foarte departe de fotbalul care se practică în Liga I, lucru demonstrat de rezultatul meciului de miercuri cu penultima clasată în prima divizie, Politehnica Iași: 0-7.

CSM, echipa vasluiană abia promovată în Liga a 3-a și care se află pe locul 4 al clasamentului Seriei I a Ligii a III-a, care conţine zece cluburi a jucat miercuri un meci amical cu penultima clasată în Liga I de fotbal, Politehnica Iaşi, rezultatul demonstrând distanța uriașă a vasluienilor față de fotbalul practicat în Liga 1. Rezultatul final al jocului a fost 7-0 (4-0) în favoarea oaspeţilor. Au marcat Baciu (autogol), Buş, Vaşvari, Ştefanovici, Katanec, Jatoba şi Dumitru.

Poli, care a mai disputat un test în această perioadă de pauză a campionatului, 2-3 (1-1), duminică, la Piatra Neamţ, cu formaţia nemţeană Ceahlăul (Liga a II-a), a început jocul în formula Ailenei – Belu-Iordache, Tincu, Katanec, Ştefanovici – Itu, Vaşvari, Ciobanu, Hrib – Harrison, Buş. Au mai jucat Lung, Jankov, Farcaş, Jatoba, A. Dumitru şi Gheorghiţă.

La CSM au evoluat Dohotariu – B. Baciu, Jitaru, O. Olaru, C. Turcu, C. Mocanu, Buhăescu, Neniţă, D. Crăciun, Ţârţârău, R. Rusu, apoi Petrariu, Gîrdea, Joc, C. Ilieş, Cracea, Rădăcină, P. Deleanu, Petruţ, Nicolau, O. Codreanu, G. Crăciun.

Miercuri, la Vaslui, Poli a donat un tricou şi o minge de joc (foto), ambele cu autografe ale jucătorilor şi antrenorilor, care vor fi scoase la vânzare pe pagina de facebook a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vaslui. Fondurile obţinute vor fi oferite fundaţiei Cristi’s Outreach din Bârlad, care lucrează cu copii din spectrul autismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.