Documente grecești false descoperite de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la fapta unui ieșean, care a prezentat la controlul de frontieră două documente cu însemnele autorităților elene, care s-au dovedit a fi  false.

În data de 21 august a.c., în jurul orei 17.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, la volanul unui autovehicul, un cetăţean român, în vârstă de 49 de ani, domiciliat pe raza județului Iași.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere și o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din Grecia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că în luna mai a acestui an i-au fost furate actele, fapt pentru care a apelat la un prieten care i-a procurat documentele prezentate la control.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.