Vasluiul găzduiește Campionatul Național de Taekwon-do ITF pentru seniori și juniori I

Peste 300 de sportivi, oficiali, arbitri și antrenori de la 28 de cluburi din țară au sosit în municipiul Vaslui pentru a participa în aceste zile la Campionatul Național de Taekwon-do ITF pentru seniori și juniori I. ACS Liga de Est Vaslui a primit trofeul pentru cel mai bun club din România atât la seniori, cât și la juniori. Vasluianul Andrei Chiriac a fost desemnat drept cel mai bun senior în proba de tehnici speciale, iar Larisa Andra Chirilă a fost cea mai bună senioară la spargeri forță.

Municipiul Vaslui a organizat, în aceste zile, Campionatul Național de Taekwon-do ITF pentru seniori și juniori I, competițiile desfășurându-se la Sala Polivalentă. 

În prezența președintelui Federației Române de Taekwon-do ITF, Cosmin Oprescu, au fost premiați cei mai buni sportivi și cele mai bune cluburi din 2022, atât la seniori, cât și la juniori 1.

ACS Liga de Est Vaslui a primit trofeul pentru cel mai bun club din România atât la seniori, cât și la juniori.

La momentul deschiderii competiției găzduite de Sala Polivalentă au participat și oficiali vasluieni legați de acest sport, precum președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, vicepreședintele Ciprian Trifan, subprefectul Mircea Gologan, secretarul de stat Andrei Alexandru, ca și și consilierul local Alexandru Barbu.

„Am onorat cu plăcere invitația, mai ales când văd atâția sportivi adunați din toate colțurile țării. Despre Campionatul Național știu câte ceva, însă activitatea clubului Liga de Est o cunosc îndeaproape, prin prisma colaborării pe care o avem de foarte mulți ani. Sprijinim acest club prin programul județean de finanțare nerambursabilă, iar rezultatele obținute de sportivi sunt evidente și dintre cele mai bune. Îi felicit pe toți participanții și urez mult succes tuturor”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Vasluianul Andrei Chiriac a fost desemnat drept cel mai bun senior în proba de tehnici speciale, iar Larisa Andra Chirilă a fost cea mai bună senioară la spargeri forță.

Pe baza rezultatelor obținute la acest campionat, sportivii pot fi selecționați la Lotul Național, în vederea participării la Campionatul European organizat în România, în luna aprilie la Cluj-Napoca.

Campionatul Național de la Vaslui este organizat de Federația Română de Taekwon-do ITF, cu sprijinul ACS Liga de Est, club coordonat de Mihai Hondru, antrenor federal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.