Hoţi deferiţi justiţiei de către poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat cinci localnici, care au sustras un sistem de alimentare cu energie electrică al unui gard perimetral din zona de responsabilitate.

În data de 04 martie a.c., în jurul orei 22.05,  poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni, pe timpul unei misiuni specifice,  au observat că dintr-un autoturism oprit între localitățile Vetrișoaia și Lunca Veche, au coborât patru persoane, care ulterior s-au îndreptat către o stână aflată în apropiere, au ridicat câteva bunuri și au revenit pe comunicație, așteptând să fie preluați de autoturismul în cauză.

Deoarece prezența și activitatea persoanelor au ridicat suspiciuni, polițiștii de frontieră care executau misiune în proximitatea zonei, au procedat la interceptarea autoturismului și la legitimarea persoanelor, moment în care cele patru persoane au fugit și s-au ascuns pe câmpul din extravilanul localității Lunca Veche.

Imediat, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni s-au declanșat operațiuni specifice, în urma cărora cele cinci persoane (inclusiv șoferul autoturismului) au fost reținute și legitimate.

În urma cercetărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că cele cinci persoane, care au sustras sistemul de alimentare cu energie electrică al unui gard perimetral, sunt bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 27 de ani, localnici, doi dintre aceştia, fraţi, fiind cu antecedente penale în sfera infracţiunilor de furt şi tâlhărie..

În cauză se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar bunurile sustrase, în valoare totală de 3.200 de lei, au fost restituite proprietarului.

  INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.