Direcţia pentru Agricultură organizează cursuri de calificare pentru agricultor, apicultor, legumicultor, pomicultor și tractorist agricol

Ȋn vederea accesării fondurilor financiare europene în perioada 2023-2027, de către fermierii și tinerii fermieri locali, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vaslui organizează cursuri de calificare pentru următoarele specializări: Lucrător în cultura plantelor, Lucrător în creşterea animalelor, Apicultor, Legumicultor, Pomicultor și Tractorist agricol.

De evidenţiat este faptul că un astfel de curs se desfășoară în baza unui contract încheiat între instituţie şi solicitant pe o perioadă de 3 luni de zile și reprezintă un cumul de activităţi de instruire teoretică și practică agricolă, planificate în 360 ore, respectiv 120 de ore alocate teoriei și 240 orelor de practică.

Astfel, pentru înscrierea la cursurile de calificare derulate prin D.A.J. Vaslui sunt necesare o serie de documente, precum:

  • document de identitate CI/BI solicitant,
  • ultima diplomă care atestă studiile – minim 8 clase,
  • certificat de naștere,
  • certificat de căsătorie (după caz).

De asemenea, menţionăm faptul că la această dată, prin Compartimentul de formare profesională, promovare şi elaborare proiecte din cadrul Direcţiei pentru Agricultură Judeţene Vaslui, au fost deschise cursurile de instruire pentru specializările:

  • Apicultor  –  28 cursanţi, având ziua de curs luni, ora 15:00,
  • Pomicultor  –  6 cursanţi, zi de curs marţi, ora 15:00,
  • Legumicultor  –  15 cursanţi, zi de curs miercuri, ora 15:00,
  • Tractorist agricol –  19 cursanţi, sâmbăta, ora 9:00.

Activităţile teoretice de instruire au loc la sediul instituţiei, situat în strada Eternităţii,  nr. 1, Vaslui, iar preţul este de 600 lei/curs.

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Vaslui

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.