Premieră istorică pentru municipiul Vaslui: Fonduri mai mari pentru dezvoltare decât pentru funcționare

Liberalii vasluieni se declară mulțumiți de alcătuirea de anul acesta a bugetului local, aprobat de Consiliul Local în ședința de ieri. Este un buget „pentru dezvoltare și modernizare”, cum îl sintetizează viceprimarul Lucian Braniște.

„Gupul consilierilor locali ai Partidului Național Liberal, au aprobat bugetul anului 2023. Este pentru prima dată în istoria municipiului Vaslui când bugetul are alocate fonduri mai mari pe zona de Dezvoltare, în comparație cu zona de Funcționare, 210 milioane lei, față de 183 milioane lei”, apreciază liberalii vasluieni.

Liberalii au furnizat, în mediul online, pricipalele proiecte pe care grupul consilierilor locali PNL le-a susținut cu prioritate, sunt:

„- alocarea de sume pentru asfaltarea străzilor din municipiul Vaslui (s-a dublat suma alocată față de anul 2022);

– semaforizarea străzilor Ștefan cel Mare, Republicii ;

– documentație de reparație pentru cinematograful Independența – transformare în centru multifuncțional;

– realizarea de parcări noi în diferite zone ale orașului;

– reabilitarea parcurilor de joacă pentru copii, inclusiv în curțile unităților de învățământ;

– reabilitarea energetică a mai multor școli;

– teren sintetic pentru Liceul cu Program Sportiv;

– am votat dublarea fondurilor nerambursabile alocate activităților sportive;

– am solicitat identificarea de terenuri pentru unele obiective de interes cum ar fi : parc fotovoltaic, autogară, cimitir, poligon auto;

– amenajare parc de agrement în zona pârtiei de săniuș Bahnari.

Anul 2023 se întrevede a fi unul al DEZVOLTĂRII!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.