Nouă milioane de lei pentru comuna Puiești

În comuna Puiești vor intra peste 9 milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Vor fi renovate spitalul, o investiție de 3.9 milioane lei, și școala gimnazială din Puiești – 5,1 milioane.

Comuna Puiești va benefica de o finanțare consistentă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministerul Dezvoltării a aprobat pentru finanțare mai multe proiecte, printre care și două investiții pentru comuna vasluiană Puiești. Printre proiectele aprobate la finanțare se găsește renovarea integrată a Spitalului Puiești, cu o valoare totală de 3.904.131 lei, și renovarea integrată a Școlii cu clasele V-VIII din comuna Puiești, cu o finanțare de 5.188.585.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat săptămâna aceasta 10 noi contracte finanțate prin Componenta 5 – Valul renovării din PNRR, pentru reabilitarea și renovarea energetică a unor unități spitalicești și de învățământ, precum și a unor clădiri administrative. Valoarea totală a acestora este de 41.947.763,08 lei.

„Aceste contracte se alătură celorlalte 103 semnate până în prezent pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri, prin PNRR, celor 15 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului, respectiv celor 119 contracte de finanțare semnate pentru construcția unor creșe noi și eficiente energetic”, a precizat ministrul Dezvoltării.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.