Județul Vaslui a ajuns din nou în fruntea clasamentului șomajului, iar în următorii ani – după cum spun prognozele – va domina aceste statistici. În mediul rural trăiesc 7.583 de șomeri care figurează în raportările oficiale și statistici, oamenii fără slujbe fiind, însă mult mai mulți, în vreme ce în mediul urban sunt înregistrați doar 1.045.

În prezent, doar în statisticile oficiale, cu care lucrează instituțiile statului, județul Vaslui are un număr total de 8.628 de șomeri, cifră din care rezultă o rată a șomajului de 6,41%.
Este vorba, însă, doar de șomerii înregistrați de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, dintre care 6.057 sunt șomeri indemnizați, iar 7.971 sunt șomeri neindemnizați, toți figurând ca „persoane aflate în căutarea unui loc de muncă”. Mediul rural este cel care furnizează grosul, cu 7.583 de șomeri, în vreme ce în mediul urban sunt înregistrați doar 1.045 de șomeri.
Viitorul va fi la fel de sumbru, în special pentru satele vasluiene. Conform datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză privind proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial 2021 – 2025, peste patru ani rata șomajului va fi de 6,5%, ceea ce înseamnă un număr total de 8.800 de șomeri.
Astfel, în anul 2025 județul Vaslui se va clasa pe primul loc la nivel național în ceea ce privește rata șomajului, fiind urmat de Teleorman cu o rată a șomajului de 6% și Galați și Mehedinți cu o rată de 5,2%.
Remarcabilă este evoluția județului cel mai apropiat, ca situație economică și socială, Botoșani, o zonă situată în aceeași regiune, la fel de lipsit de resurse (cu excepția pământului fertil) și cu care județul nostru a împărțit ani la rând locurile codașe ale calsamentelor economice și sociale. Botoșaniul însă a cunoscut o cu totul altă evoluție, cel puțin în privința șomajului, dar nu numai. Astfel, prognozele arată că, în anul 2025, acest județ va avea cea mai mică rată a șomajului, de 2,1%, din Regiunea Nord-Est. La sfârșitul acestui an, Botoșaniul va avea o rată a șomajului de 2,3%.
„Vedem că se închid firme, vedem că se micșorează locurile de muncă, ceea ce înseamnă probleme care ar trebui să dea de gândit. Principala direcție în care ar trebui să activeze, să regrupeze, să regândească guvernanții noștri ar trebui să fie menținerea activității economice, dezvoltarea activității economice”, a spus Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui.

































