CAMPANIE DE PREVENIRE A VIOLENȚEI DOMESTICE ”IUBIREA  CONSOLIDEAZĂ  FAMILIA,  VIOLENȚA  O  DESTRAMĂ! ALEGE SĂ NU FII VICTIMA VIOLENȚEI DOMESTICE ! ”

În perioada septembrie – decembrie 2022, polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub coordonarea Serviciului Ordine Publică, vor derula activități de informare și educativ-preventive, sub sloganul ”Iubirea  consolidează  familia,  violența  o destramă! Alege să nu fii victima violenței domestice!”

Principalul scop al campaniei îl reprezintă informarea locuitorilor județului, atât din mediul urban cât și din mediul rural, cu privire la riscurile la care se expun în momentul comiterii de infracțiuni asupra unui membru de familie, precum și la mijloacele de protecție la care pot apela victimele acestor infracțiuni.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor organiza și participa la întâlniri cu cetățenii (autori ai infracțiunilor de violență domestică, victimele infracțiunilor, persoane predispuse la comiterea unor astfel de fapte) în vederea prezentării dimensiunii fenomenului, a promovării de recomandări preventive și informări cu privire la riscurile și consecințele acestui gen de fapte.

Totodată, vor fi prezentate cauzele generatoare de apariție a infracțiunilor de violență domestică, tipurile de violență care cad sub incidența acestuii tip de  infracțiune, pașii pe care victima trebuie sa îi urmeze, precum și drepturile acesteia.

 Vor fi aduse la cunoștință și reglementările legale privind emiterea ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu și modalitățile de sesizare.

În cadrul activității se va pune accent pe importanța protejării familiei, urmând a fi prezentate cazuri întâlnite în practică, condițiile care au favorizat comiterea infracțiunilor, inclusiv efectele negative pe care violența domestică le are asupra dezvoltării copilului.

Reamintim:

 Emiterea unui ordin de protecţie provizoriu presupune, pentru o periodă de 5 zile,  impunerea uneia ori mai multor obligaţii sau interdicţii față de agresor, după cum urmează:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
  • obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
  • obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

ÎNCĂLCAREA ORICĂREIA DINTRE MĂSURILE DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU CONSTITUIE INFRACŢIUNE ŞI SE PEDEPSEŞTE CU ÎNCHISOARE DE LA 6 LUNI LA 5 ANI.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.