Pe 7 iulie 2022, conducerea Asociației Comunelor din România i-a decernat primarului din comuna Hoceni, chiar de ziua sa, în cadrul ședinței aniversare, dedicată celor 25 de ani de la înființare, diploma „Primar de 6 stele”, ca semn de recunoaștere a meritelor sale în activitatea depusă în administrația locală ca primar.

„A fost o surpriză și o bucurie, să primesc această distincție, asta mă ambiționează și mai mult pe viitor, să continui munca depusă în folosul cetățenilor din comuna Hoceni. Este o diplomă care mă onorează și le mulțumesc tuturor cetățenilor comunei Hoceni pentru eforturile depuse, că localitatea noastră să fie una de șase stele”, a spus Vasile Țabără, primarul Hoceniului.
Asociaţia Comunelor din România (A.Co.R.) a fost înfiinţată în anul 1997, ca o asociaţie de autorităţi locale, având ca membri comunele din România. Numărul membrilor A.Co.R. este de 1.750 comune, din toate judeţele României. Asociația acoperă 87% din teritoriul țării și 48% din populație, acționând în teritoriu prin intermediul filialelor județene (dintre care 39 au personalitate juridică).
Asociaţia Comunelor din România este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, creată cu scopul de a reprezenta în mod unitar comunele membre.
Asociația Comunelor din România urmărește reprezentarea unitară a intereselor membrilor atât în relația cu instituțiile centrale, cât și cu cele de la nivel european sau internațional. Din 2006 este membru cu drepturi depline în Consiliul Comunelor și Regiunilor din Europa (CCRE/CEMR) și este reprezentată în cadrul Comitetului Regiunilor, în calitatea de observatori, iar începând cu 1 ianuarie 2007, are trei titulari și trei supleanți, din anul 2009 este membră a Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din Sud-Estul Europei (NALAS), deținând președinția acesteia, pentru un an, începând cu luna mai 2015, iar de la 24 mai 2013 constituie Consiliul Autorităților Locale din România și din Republica Moldova împreună cu Congresul Autorităților Locale din Republica Moldova.
Dintre obiectivele enumerate în statutul Asociației:
– armonizarea intereselor comunelor membre în vederea dezvoltării economico-sociale echilibrate a acestora;
– promovarea unor forme de colaborare și întrajutorare reciprocă a comunelor membre în oricare dintre domeniile administrativ, economic, financiar, social, cultural și instituțional;
– crearea și întreținerea unui sistem informațional integrat, precum și organizarea unor corpuri de specialiști capabili să analizeze și să ofere soluții pentru rezolvarea problemelor comunelor;
– organizarea unor activități proprii pentru formarea și perfecționarea profesională a aleșilor locali, a funcționarilor publici, precum și a personalului contractual din administrația publică locală a comunelor membre;
– organizarea, la nivelul filialei județene, în baza unui acord de cooperare, de activități stabilite prin lege ca atribuții ale autorităților administrației publice locale în diverse domenii, cum ar fi: auditul public intern, urbanismul, amenajarea teritoriului și autorizarea executării lucrărilor de construcții, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanei, controlul privind comercializarea produselor și a serviciilor de piață, poliția locală, fără a se limita la acestea. Asociația efectuează periodic studii, analize și cercetări privind situația economico-socială a comunelor din România, ultima lucrare de amploare, AGENDA COMUNELOR DIN ROMÂNIA, fiind elaborată în 2012, document care analizează problemele complexe ale comunelor din România și care prezintă soluții la probleme identificate, cu o viziune pe 30 de ani.































