„Să nu fim oaia neagră a Recensământului”, le-a cerut Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean, primarilor, ieri, în ședință. Alături de Teodor Iancu, directorul Direcției de Statistică, acesta a sublinit importanța determinării numărului de locuitori ai județului și unităților administrativ-teritoriale atât pentru oglindirea cât mai fidelă a strării socio-economice, dar și pentru implicațiile economic și financiare: alocările de fonduri și finanțările de proiecte.

„Recensământul populației este o cercetare de o deosebită anvergură”, le-a spus Teodor Iancu, directorul Direcției de Statistică, primarilor din județ, convocați ieri în ședință de către conducerea Consiliului Județean, pentru a-i determina să se implice mai activ în desfășurarea acestuia. „Vă rog să ne acordați sprijinul să ducem la bun sfârșit această cercetare”, li s-a adresat el edililor, în calitatea acestora de președinți ai comisiilor locale de recensământ. Arătând că în cazul unor comune există „un grad mai slăbuț” de colectare a datelor pentru recensământ, care trebuie finalizat până pe 17 iulie, Teodor Iancu le-a cerut primarilor să organizeze ședințe cu recenzorii și să se implice mai activ: „Ultima casă și ultima persoană trebuie recenzată de către recenzori, pentru că acest recensământ va avea repercursiuni economice asupra localităților pe care le conduceți”, le-a spus directorul Direcției de Statistică edililor, promițându-le, la rândul său, sprijin și consilier, subliniind însă că pentru un bun deznodământ al acestei cercetări este nevoie de aportul primarilor. „Nu se poate fără implicarea dumneavoastră”, a conluzionat Teodor Iancu.
„Faceți oleacă de efort să ne încadrăm”, a fost îndemnul mult mai direct și personal al președintelui Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, care i-a avertizat pe edili că județul Vaslui nu trebuie să fie „oaia neagră a Recensământului”. „Trebuie să luptăm să ștergem acea imagine pe care ne-au confecționat-o unii. Suntem interesați să determinăm foarte bine numărul populației pe care o avem”, a spus Buzatu, subliniind implicațiile financiare, asupra bugetelor, a alocărilor de fonduri și de resurse pe care unitățile administrativ-teritoriale le pot atrage pe diverse programe, toate dependente și determinate în funcție de numărul de locuitori.


































