Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui organizează săptămânal ateliere de cusut dedicate copiilor şi adolescenţilor. Prin participarea lor, copii învață să realizeze cusături tradiţionale moldoveneşti.
În fiecare zi de miercuri, copiii vasluieni pot participa la șezători în care învață să coase.
„Am plecat de la ideea confecţionării semnelor de carte cu motive tradiţionale, pentru că ne interesează ca tot ceea ce facem să legăm de carte, dar în acelaşi timp vrem să-i aducem pe copii la rădăcini, să le creăm sentimentul lucrului făcut de mânuţele lor. Ne-am obişnuit să avem semne de carte tipărite, haine cu anumite imprimeuri şi ne-am gândit cum ar fi să-i atragem pe copii cu ideea de a-şi crea singuri anumite obiecte. Au fost copii care au spus deja că vor să aplice cusăturile pe articolele lor vestimentare, ca să şi le personalizeze. Astfel, ideea a plecat dintr-o joacă şi am ajuns să diversificăm paleta să nu rămânem cantonaţi într-un singur produs”, a declarat Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.
Directorul instituției spune că cei mici trebuie învățați să cinstească portul, tradițiile și sărbătorile românești, iar organizarea acestor ateliere nu trebuie interpretată ca dovada unui patriotism forțat.
[…] – Vasluiazi.ro – Biblioteca Județeană organizează ateliere de cusut pentru […]