În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.

Sâmbătă, 28 mai 2022, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au căutat și depistat în comuna Dumești, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 32 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
Pe numele acestuia, Tribunalul Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de 5 ani și 6 luni, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de ”omor”.
Persoana sus-menționată a fost escortată și încarcerată la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de instanța judecătorească.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI





































Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României – București, Înalta Curte De Casație Și Justiție – București, Curtea De Apel – București, Biroul Electoral Central – București, Dar Și Instanței Din Franța ” CEDO – Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat Democrația României.
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.