În bugetul de anul acesta al Consiliului Județean au fost alocate 170,5 de milioane pentru finanțarea a șapte reabilitări și modernizări de drumuri județene și suma de 3,4 milioane pentru opt proiectări cu execuție la reabilitări și modernizări noi de drumuri și poduri județene.

Bugetul pe anul 2022 al județului, aprobat de consilierii județeni în ultima lor ședință, se împarte, la cheltuieli între funcționare, 42%, și secțiunea de dezvoltare, 52%, în cadrul acesteia continuarea investițiilor pentru modernizarea infrastructurii rutiere ocupând un loc privilegiat, fiind alocată suma de 170,5 milioane lei pentru finanțarea a șapte reabilitări și modernizări în continuare și 3,4 milioane pentru finanțarea a opt proiectări cu execuție la reabilitări și modernizări noi de drumuri și poduri județene.
„Consiliul Județean Vaslui își dă interesul să dezvolte acest județ. Pe lângă fondurile europene, la dezvoltare mai avem și excedentul bugetar din anul trecut pe care îl folosim la întreținere și cofinanțare. Mai sunt în implementare și proiectele prin PNDL 1 și 2, care sperăm anul acesta să le finalizăm. Vom vedea dacă și rambursările ne vor ajuta. În buget avem suma de 176 milioane de lei pentru infrastructură, iar noi ne dorim așa cum am mai spus și în mandatul trecut să reușim să terminăm partea de infrastructură pe care CJ-ul o are în subordine”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.
































