
Traficul cu ţigări de contrabandă continuă să reprezinte una dintre principalele manifestări ale infracţionalităţii la frontiera cu Republica Moldova.
În majoritatea cazurilor, ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere a frontierei, ascunse în mijloace de transport, cât şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.
Tendinţa în punctele de trecere a frontierei este de a introduce ţigările în România, ascunse în interiorul altor produse permise la intrare sau pentru care există documentele necesare, în genţi cu fund dublu, disimulate pe corp sau ascunse în autovehicule ale căror caracteristici tehnice existente din fabricaţie sunt modificate artizanal sau special confecţionate (bara de protecţie, roata de rezervă, rezervor, banchete, portiere, cauciucuri, lonjeroane), urmând a fi distribuite şi comercializate în localităţile limitrofe frontierei de stat sau în diferite zone din ţară.
În ceea ce priveşte metodele concrete folosite de traficanţi pentru trecerea peste frontieră a ţigărilor sunt de menţionat:
- metoda ,,capac”, care constă în disimularea pachetelor de ţigarete printre alte categorii de mărfuri – îndeosebi cu baza de impozitare mică – tranzitate în mod legal prin punctele de trecere ale frontierei;
- ,,antifonarea” autoturismelor cu ţigarete, constând în ascunderea pachetelor în diverse părţi componente ale acestora (cauciucuri, lonjeroane, portiere etc.) ori utilizarea pereţilor dubli;
- disimularea ţigaretelor în îmbrăcăminte sau lipite pe corp, în ambalajele altor produse alimentare sau în genţi cu fund dublu;
- metoda ,,cablului”, utilizată în zona frontierei riverane, care presupune trecerea baxurilor cu ţigarete pe un cablu fixat pe cele două maluri ale cursului de apă.
În toate situaţiile când sunt descoperite spaţii special amenajate în care sunt ascunse ţigarete cu scopul de a fi introduse in ţară, mijloacele de transport folosite, sunt confiscate, indiferent de cantitate.
Din punct de vedere al provenienţei, pe raza judeţului Galaţi sunt predominante ţigările de origine R. Moldova, Ucraina sau din magazinele de tip ,,duty free”, introducerea acestora în ţară fiind realizată prin punctele de frontieră, fie în cantităţi mari, în mijloace de transport special amenajate, fie în cantităţi mici – încadrate plafonului vamal – de către persoane fizice.
În anul 2021, la nivelul structurilor poliției de frontieră de pe raza județelor Galați și Brăila au fost constatate 58 de infracțiuni privind contrabanda și fraudele vamale. Urmare a măsurilor întreprinse, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 22.385 de pachete de țigări, în valoare totală de peste 305.900 de lei (61.200 de euro).
Cazuri semnificative
* În Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român B.T., în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunse în pneurile autoturismului, 7.100 de ţigarete, diverse mărci, de proveniență duty-free. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 4.260 de lei, în vederea continuării cercetărilor.
*În Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-port, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, o navă sub pavilion Ucraina, având un echipaj format din 11 marinari, călătorind pe ruta Reni – Galaţi.
În urma controlului efectuat, au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, la pupa navei, în compartimentul destinat depozitării vopselurilor, 9.000 de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Serbia.
În urma cercetărilor efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că ţigaretele aparţin unui cetăţean ucrainean, în vârstă de 53 de ani, membru al echipajului.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în valoare totală de 5.400 lei în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Totodată, faţă de cetăţeanul ucrainean a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadã de 5 ani.
* La data de 17.11.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galați, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați,au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Galați, Suceava și Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În cauză s-a reținut faptul că, în toamna anului 2020, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, specializat în activităţi de contrabandă cu ţigări de provenienţă Ucraina, introduse ilegal în ţară, prin eludarea controlului de frontieră.
După introducerea pe teritoriul României, țigările erau depozitate de către membrii grupului infracţional organizat, la locaţii situate pe raza judeţului Suceava, de unde erau preluate de către liderul grupării şi transportate la diverse locaţii din judeţele Iaşi şi Galaţi, administrate de alţi membri ai grupului infracţional, care gestionau activitatea de distribuţie a acestora.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 14.285 de pachete țigări, sumele de 354.450 lei, 64.200 de euro, două autoturisme, precum și 800 de grame de cannabis.
Poliţia de Frontieră Română acţionează în sistem integrat alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul fiscal, pentru combaterea contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun.
Acţiunile integrate se derulează în zona de competenţă a Poliţiei de Frontieră, puncte de trecere a frontierei şi zona de frontieră (30 km), fiind adoptate mai multe măsuri:
- intensificarea acţiunilor informativ-operative şi cercetarea calificată a cazurilor înregistrate, fără a se limita doar la captura propriu-zisă, în vederea depistării întregii reţele de traficanţi;
- continuarea acţiunilor pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu bunuri şi în special al celui cu ţigări, prin implicarea mai activă a tuturor factorilor responsabili;
- monitorizarea continuă de către factorii de conducere a tuturor aspectelor ce au legătură cu fenomenul contrabandei, sub toate formele, care se manifestă în zonele de responsabilitate.
Având în vedere prejudiciile aduse la bugetul de stat, poliţiştii de frontieră vor continua să întreprindă, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în contrabanda cu ţigări, precum şi reţinerii în vederea confiscării a ţigaretelor.
INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI





































