Consiliul Județean Vaslui susține românii de pretutindeni

După proiectele și finanțările care i-au vizat pe românii de dincolo de Prut, Consiliul Județean alocă acum bani, 600 de mii de lei, pentru un program nou, pentru românii de pretutindeni. Consolidarea, promovarea și protecția identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor stabiliți în afara granițelor țării sunt finanțate de instituția vasluiană.

Ani la rând, Consiliul Județean Vaslui a susținut diferite raioane ale Republicii Moldova prin finanțarea unor proiecte care au vizat reabilitarea unor spitale sau monumente. În ultima ședință, consilierii au aprobat un proiecte prin care instituția alocă o sumă importantă de la buget, 600 de mii de lei, pentru un program nou, dedicat românii din afara granițelor, știut fiind faptul că aportul vasluienilor la diaspora este unul destul de consistent, de cel puțin 50 de mii de oameni care muncesc și trăiesc în UE. Este un program destinat românilor de pretutindeni, care pot beneficia de această susținere financiară pentru proiectele lor care au drept scop consolidarea, promovarea sau protecția identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor stabiliți în afara granițelor țării.

Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, spune că programul va fi util pentru realizarea de proiecte care să păstreze vie identitatea românilor din străinătate.

„Programul de finanțare aprobat va conduce la stimularea organizațiilor neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, cu domenii de activitate în educație, cultură și culte din România și din străinătate și a unităților de cult ale românilor de pretutindeni de a desfășura proiecte și acțiuni destinate consolidării, promovării și protecției identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor de pretutindeni”, a declarat Dumitru Buzatu.       

Fondurile vor putea fi accesate de către ONG-uri, lăcașele de cult și alte entități al căror scop este de a consolida identitatea românilor de peste hotarele țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.