Stațiile de pompare și întreaga infrastructură de irigații de pe arealul Albița-Fălciu au fost reabilitate printr-un proiect de peste 11 milioane euro finalizat anul acesta. Investițiile vor continua cu reabilitarea stației de irigații de la Vetrișoaia, proiect de peste 24,5 milioane de lei, și reabilitarea canalelor de irigații din zona acumulării Mânjești, proiect în valoare de aproximativ 6,58 milioane de lei.

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Vaslui a demarat, în anul 2017, un amplu proiect de reabilitare a stațiilor de pompare și a întregii infrastructuri de irigații de pe arealul Albița-Fălciu. Lucrările au fost îngreunate de măsurile din timpul pandemiei astfel încât proiectul a ajuns la final abia în 2022, după ce au fost investite peste 11 milioane de euro.
„Am reușit să ajungem cu acest proiect aproape de final și ne propunem ca, în maxim două luni după ce vom putea demara lucrările, să-l și finalizăm. Am reușit reabilitarea a 4 stații de pompare principale, peste 30 de substații și reabilitarea a mai mult de 30 de km de canale de irigații, dintr-un total de 38 de km”, a spus directorul Sandu Damian.
Investițiile în reabilitarea infrastructurii principale de irigații vor continua, pentru anul 2022 fiind accesate alte fonduri pentru reabilitarea stației de irigații de la Vetrișoaia, proiect de peste 24,5 milioane de lei, și fonduri pentru reabilitarea canalelor de irigații din zona acumulării Mânjești, proiect în valoare de aproximativ 6,58 milioane de lei.
„Vom continua lucrările de reparații ale conductelor de desecare și refulare din zona Albița-Fălciu, plus continuarea programului de reabilitare a sistemelor principale de irigații. Toate acestea vor aduce apă pentru încă 1.983 de hectare de teren arabil, hectare ce se vor adăuga la cele aproximativ 30.000, ce se pot iriga în prezent”, a mai spus directorul Sandu Damian.
După 1989, pentru sistemul de irigații din județ nu s-a mai făcut nimic, astfel încât în 209 se ajunsese ca doar 11.929 de hectare din suprafața arabilă de 231.208 ha din județul Vaslui să mai fie irigate. Vechile sisteme de irigații s-au uzat prin nefolosire.
































