Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au desfăşurat în ultimele zile activităţi pentru prevenirea si combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producţiei, introducerii în ţară, transportului, depozitării, distribuţiei şi comercializării produselor din tutun, ocazie cu care dat amenzi de aproximativ 70.000 de lei.

Acţiunile s-au derulat pe raza municipiului Bârlad şi a comunelor Ciocani, Dragomireşti, Ghergheşti, Iana, Puieşti, Pogana şi Voineşti şi au vizat, totodată, respectarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi măsurile legale stabilite în contexul pandemiei COVID-19.
„Au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 67.400 de lei. Dintre acestea, 18 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, trei sancţiuni pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe şi zece sancţiuni conform legii 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Totodată, trei amenzi au fost date în baza Legii 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, 19 pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi 38 de sancţiuni pentru abateri la legea privind circulaţia pe drumurile publice”, precizează un comunicat transmis presei de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost verificaţi peste 40 de agenţi economici şi au fost controlate peste 20 de autoturisme.
De asemenea, au fost confiscaţi peste 5.100 de lei, precum şi bunuri în valoare de peste 300 de lei.




































