Reguli și măsuri de protecție împotriva incendiilor

Cum în ultima vreme incendiile se țin lanț în județul nostru, Primăria comunei Bogdana le transmite locuitorilor câteva reguli și măsuri de protecție. Ei sunt sfătuiți să nu lase focul în sobe nesupravegheat, să nu lase copiii singuri în încăperi cu sobe sau să supraîncălzească sobele.

„Având în veedre creșterea numărului mare de incendii înregistrate la nivelul județului Vaslui, vă supunem atenției dumneavoastră câteva reguli și măsuri de protecție împotriva incendiilor, pentru a preveni astfel de evenimente în comunitatea noastră”, spun cei de la Primăria comunei Bogdana pe pagina de socializare a instituției venind astfel în sprijinul cetățenilor, care ar trebui să fie atenți și să respecte aceste sfaturi pentru propriul bine.

Iată regulile transmise cetățenilor din Bogdana:

„Pe timpul exploatării sobelor, se interzice:

a) uscarea sau așezarea pe sobe a hainelor sau altor obiecte combustibile;

b) folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului;

c) utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, sau cu ușițele deschise sau defecte;

d) aprinderea focului cu benzină, sau alte lichide inflamabile;

e) lăsarea nesupravegheată a focului;

f) lăsarea copiilor fără supraveghere în încăperi cu sobe în funcțiune;

g) supraîncălzirea sobelor în timpul exploatării”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.