INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Miercuri, 5 ianuarie 2022, ora 10:55, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, despre producerea unui eveniment rutier, fără victime omenești, în care au fost implicate două autoturisme, pe drumul european DE 581, în localitatea Sălcioara, comuna Banca, județul Vaslui, soldat cu daune materiale.

 În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat cei doi conducători auto, respectiv o femeie în vârstă de 64 de ani, din localitatea București și un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Gara Banca, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar utilajul pe care îl conducea nu este înregistrat sau înmatriculat.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”.

**

Miercuri, 5 ianuarie 2022, ora 12:40, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși  aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244 K, în localitatea Oltenești,  județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, o autoutilitară înmatriculată în județul Vrancea, condusă de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

***

În data de 6 ianuarie 2022, ora 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Vaslui aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Botoșani, condus de către un bărbat de 21 de ani, din localitatea Ivănești, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” .  

Extras din Codul Penal

Articolul 334

Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat

(1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Articolul  335

Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.