ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII RUTIERI VASLUIENI PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER

În perioada 2-3 octombrie 2021, polițiștii din structurile de poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Vaslui, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din municipiul Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale vehiculelor și încălcarea normelor rutiere. Au fost vizate, în special, vehiculele din categoria L3 (motocicletele), care prezintă modificări aduse sistemului de evacuare a gazelor, producând zgomote care deranjează liniștea publică.

Totodată, s-a urmărit determinarea conducătorilor de vehicule să respecte prevederile legale referitoare la circulația pe drumurile publice, prin impunerea legii și sancţionarea tuturor abaterilor comise de către conducătorii care circulă cu vehicule ce prezintă defecțiuni tehnice.

În cadrul activităților derulate, la care au participat 16 polițiști și 2 inspectori ai Registrului Auto Român Vaslui, au fost verificate peste 100 vehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat peste 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.500 de lei.

Cele mai multe sancțiuni (49) au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare (3 motociclete).

Principalele cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (2) și conducerea sub influența alcoolului.

Principalele cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: lipsa poliță asigurare obligatorie (de tip RCA), modificări neomologate la sistemul de evacuare a gazelor, folosirea de lumini de altă culoare sau intensitate, aplicarea de folii pe dispozitivele de iluminare,  constatarea de defecțiuni la sistemul de iluminare și constatarea de defecțiuni tehnice.

De asemenea, cu ocazia derulării acțiunii, au fost instruiți peste 20 de conducători de motociclete cu privire la respectarea prevederilor legale, în special cele privitoare la menținerea unui climat de liniște publică prin prevenirea poluării fonice.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public.

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate.

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.