Primarul din Șuletea, Ciprian Tamaș, se apără: „Mă amenințați cu dosare penale pentru că îmi apăr drepturile copiilor mei de a nu se vaccina?”

1

Primarul comunei Șuletea, care a declarat că îi va aștepta pe cei care vor obliga populația din comună să se vaccineze „cu furci, coase și securi”, este urmărit penal acum pentru „instigare publică”. Departe de a-l intimida, acest lucru îl determină pe edil să rămână intransigent în a apăra drepturile celor care nu vor să se vaccineze.    

„În urma apariţiei în spaţiul public a unui mesaj, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii măsurilor legale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, în urma postării de pe contul personal al primarului din comuna Șuletea, Ciprian Tamaș, în care spunea că, împreună cu locuitorii din comună care nu vor să se vaccineze, îi va aștepta „cu furci, coase și securi” pe cei care vor să impună vaccinarea obligatorie.

„Voi fi în prima linie și voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze! Nu îi mai condiționați că nu îi veți mai primi la serviciu pe doctori, pe polițiști, pe militari, pe profesori și pe mulți alții, sau la școală pe elevi, dacă nu se vor vaccina!!! Nu îmi este teamă de voi și nu voi ceda un centimetru…îmi iubesc țara, neamul și identitatea!!!”, scria primarul într-un mesaj postat pe facebook și preluat apoi de presa locală, presa națională și mulți dintre cei care militează împotriva vaccinării obligatorii.

După ce a aflat că este cercetat pentru „săvârșirea infracțiunii de instigare publică”, deși din mesaj se vede clar că nu a instigat pe nimeni decât să-și apere dreptul de a dispune de propriul corp, Ciprian Tamaș declară acum că nu se simte intimidat și își va apăra în continuare opiniile personale, ca și drepturile celorlalți.   

„Sunt consternat de ceea ce se întâmplă. Este pagina mea personală, nu am folosit pagina comunei. În acelaşi timp pot spune că am avut o reacţie pentru că, fără doar şi poate, urmează să ne vaccineze obligatoriu şi copiii. Nu sunt contra vaccinării, ca atare, soţia, mama, soacra mea s-au vaccinat, colegi din primărie s-au vaccinat. Mai mult, am avut şi două caravane, am colaborat foarte bine cu DSP Vaslui, cu medicul de familie. Atunci când ne-au solicitat, le-am pus locaţie la dispoziţie, le-am asigurat transport locuitorilor comunei care au dorit să se vaccineze. Nu sunt stăpân pe corpurile copiilor mei, Doamne fereşte! Când vor împlini 18 ani, să facă ce vor, să aleagă opţiunea care cred ei că va fi cea mai bună pentru ei şi pentru familiile lor. Personal, nu mă voi vaccina. (…) Este opinia mea personală, nu vreau să instig la nimic”, a declarat Ciprian Tamaş pentru Agerpres.

„Am fost restricționat de Facebook până astăzi să mai pot posta sau comenta! Nici like-uri nu am mai putut da, iar eu sunt bine! Vă mulțumesc pentru sutele de mesaje primite din toate colțurile lumii, sunteți minunați! Spre deosebire de ei, noi îl avem alături pe Dumnezeu! Iar ei să nu uite că Maica Domnului iubește România și pe locuitorii săi, iar singurul lucru de care mie îmi este teamă pe lumea asta este doar Dumnezeu! Mă amenințați cu dosare penale pentru că îmi apăr drepturile copiilor mei de a nu se vaccina?? Dar credeți că voi nu veți da seamă nimănui pentru batjocora la care ați supus întreg poporul român?? Morții, fără a le mai face autopsie, i-ați trecut direct la Covid și ați impus reguli de înmormântare demne de toată nesimțirea: să fie îngropați ca niște câini, goi, în saci de plastic!! Nici copiii lor nu au putut să-și ducă părinții la groapă, că imediat ce ajungeau în țară erau băgați în carantină!!!”, a scris din nou pe contul său de socializare primarul din Șuletea.

Într-o altă postate, Ciprian Tamaș exemplifică una dintre anomaliile la care se poate ajunge prin aplicarea măsurilor restrictive dispuse de autorități în această perioadă:

„Haideți să facem o simulare la noile restricții stabilite de Guvernului României!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit noi măsuri pentru localitățile în care sunt identificate multe cazuri de covid. Astfel, unde rata de incidență de covid este de peste 3 la mia de locuitori și sub 6, oamenii vor avea acces în restaurante, baruri și la evenimente private sau spectacole doar pe baza certificatului de covid.

Astfel, dacă demonstrezi că ești sănătos printr-un text covid sau arăți că ai trecut prin boală sau te-ai imunizat, ai acces la restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine.

Să zicem că eu, Ciprian Tamaș, merg la o nuntă cu soția! Ea vaccinată, eu nevaccinat. Îmi fac testul covid și sunt negativ! La nuntă sunt pus la masă cu un domn…să-i spunem Harafat…care este vaccinat și nu mai are nevoie de test! Domnul Harafat, vaccinat fiind, este purtător de virus și mi-l dă și mie, nevaccinatul!

Concluzia? Venim la nuntă sănătoși, și plecăm de la nuntă infestați! Atât eu, cât și soția mea, vaccinată fiind!!

Deci…prin urmare, cu alte cuvinte…care este scopul acestor restricții??? Aștept răspunsile voastre, dragilor!”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here