Premieră în orașul Negrești! Concert oferit de Orchestra Simfonică de tineret a Iașiului

0

Duminică, 25 iulie 2021, ora 19.00, sunteți invitați să participați la un eveniment inedit ce va avea loc în orașul Negrești: Concert susținut de Orchestra Simfonică de tineret a Iașiului din cadrul Ateneului Național din Iași.

Evenimentul este organizat de Primăria orașului Negrești și se va desfășura pe Esplanada primăriei Negrești, cu participarea a 45 de muzicieni membri ai orchestrei, accesul la concert fiind gratuit.

Soliști: Denisa Bârzu – soprană, Beatrice Florea – soprană, Andrei Fermeșanu – tenor.

Orchestra de tineret a Iașului a fost creată sub bagheta dirijorului Virgil Popa, la Ateneul Național din Iași și este formată din cei mai talentați artiști instrumentiști ai orașului Iași.

Dirijorul Virgil Popa a înființat în anul 2005 Orchestra Internațională din Madrid cu care a concertat în importante săli și festivaluri din Spania și Portugalia, a fost dirijor al Orchestrelor Academica din Madrid și Joaquin Turina din Valencia, precum si dirijor invitat la Filarmonica Banatul din Timișoara, Filarmonica Mihail Jora Bacău și Filarmonica de Stat Sibiu.

Primăria orașului Negrești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here