Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
POLIȚIȘTII HUȘENI AU REȚINUT UN BĂRBAT
PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Boțești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Marți, 27 iunie a.c., ora 19:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Boțești, pe drumul județean DJ244E, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, prin folosirea semnalelor luminoase și sonore ale autospecialei de poliție, față de un un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de către un bărbat de 25 ani, din aceeași localitate.
Acesta nu s-ar fi conformat, continuându-și deplasarea spre extravilanul localității Boțești, încercând să se sustragă activității de control. S-a procedat la urmărirea autoturismului, reușindu-se interceptarea acestuia, după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 5 kilometri.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volanul autoturismului nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul nu deținea inspecție tehnică periodică valabilă și nici asigurare de răspundere civilă auto.
Totodată, bărbatul este trimis în judecată, pentru savârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” în alte 4 situații, infracțiunile fiind săvârșite în perioada 2019 – 2021.
În data de 30 iunie 2021, în baza probatoriului administrat, polițiștii hușeni l-au reținut pe bărbat, pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Huși, care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.
BĂRBAT REȚINUT DE CĂTRE POLIȚIȘTII DIN BANCA
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Bogdănești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de ”refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Miercuri, 27 iunie a.c., ora 20:10, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Bogdănești, pe drumul județean DJ245D, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate.
Bărbatul ar fi abandonat autoturismul pe care îl conducea și, în fugă, ar fi încercat să se sustragă activității de control, însă a fost interceptat și imobilizat de către polițiști.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice dar ar fi refuzat să se supună recoltării acestor probe.
În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat, pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI




































