Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui: „Să dăm posibilitatea copiilor să desfășoare activități sportive”

Așa cum a promis, primarul municipiului Vaslui a făcut o conferință de presă înainte de ședința de Consiliului Local convocată pentru joi, 24 iunie 2024, în care unul dintre punctele de pe ordinea de zi este „liberalizează” accesul tuturor copiilor la curțile și terenurile de sport ale unităților de învățământ.

„Să dăm posibilitatea copiiilor să desfășoare activități sportive”, a spus Vasile Pavăl în cadrul conferinței de presă. „După o pauză de un an și ceva, când o parte din aceste libertăți au fost restricționate din cauza pandemiei, au nevoie copii să-și consume energia, să facă sport. Trebuie să le oferim această libertate”, a spus edilul municipiului Vaslui referindu-se la proiectul de hotărâre pe care consilierii locali îl vor discuta în ședința de joi, 24 iunie 2021, și care se referă la „utilizarea bazelor sportive ale unităților de învățământ preuniversitar administrate de către Consiliul Local al Municipiului Vaslui”.

Singurul articol al acestui proiect de hotărâre prevede că „Se aprobă accesul gratuit tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, domiciliați în municipiul Vaslui sau care studiază la o unitate de învăţământ de stat de pe raza municipiului, denumiţi în continuare utilizatori, la curțile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ preuniversitar aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Vaslui, cu excepția celor de învățământ preșcolar, indiferent dacă aparţin şcolilor respective sau nu, cu condiţia ca aceştia să se încadreze grupei din care unitatea de învăţământ face parte, conform structurii de învăţământ din România,   respectiv: învăţământ primar şi secundar inferior (I), învăţământ primar, secundar inferior şi secundar superior (II) şi învăţământ secundar superior (III)), în vederea desfășurării activităților sportive”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.