Primăria comunei Epureni a scos la licitație executarea lucrărilor de reabilitare a peste 5 kilometri de drumuri comunale.
Primăria comunei Epureni a scos la licitație publică execuția lucrărilor de reabilitare a unor drumuri în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea drumurilor de interes local în comuna Epureni, județul Vaslui”. Până pe data de 7 iunie sunt așteptate ofertele firmelor care au ca obiect de activitatea lucrările de construție drumuri și poduri. Criteriul de atribuire a lucrărilor este cel mai bun raport calitate – preț.
Valoarea contractului de execuție pentru cei 5 kilometri de drum este de 10.313.484,50 lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini execuţia lucrărilor în cadrul obiectivului de investiţii „Modernizarea drumurilor de interes local în comuna Epureni, județul Vaslui” cuprinde modernizarea, pe o lungime de 5,135 km, a trei străzi și două drumuri comunale din satele Epureni și Bârlălești ale comunei Epureni.
Perioada de execuție efectivă a lucrărilor va fi de maxim 24 luni calendaristice de la primirea ordinului de începere a lucrărilor.
Buna Ziua! sunt curios pe drumul Balteni -Delesti-Osesti cand incep?? de 30 de ani nu sa mai asfaltat e plin de gropi. Doar sa peticit din cand in cand. anul trecut nu sa peticit deloc . Va rog sa mergeti sa vedeti cum e drumul . Va multumesc! Sper sa am un raspuns.